Salată de weekend (60)

Una și cu una fac două, weekend-ul e după colț (numai să nu mă-ntrebați unde e colțul), suntem la jumătatea lunii februarie (tălicăăăă, unde a zburat timpul că parcă mai ieri ne pregăteam de sărbători), vine primăvara, în concluzie toată lumea la salată. Prima pe anul ăsta, de altfel.
Poftiți, nu vă sfiiți, avem frunze din belșug 🥬🥬🥬🥬🥬🥬🥬.

🤐 În lista mea de Facebook se găsesc și niște oameni altminteri inteligenți, dar care, atunci când vine vorba de USR, se comportă ca un fel de martori ai lui Iehova. USR sunt cei-mai-cei, electoratul e absurd și are așteptări nerealiste, lumea e rea și nu sunt lăsați să facă - nu mai insist, probabil cunoașteți tiparul. Dar ei se declară obiectivi și nu care cumva să aduci vreo critică iubitului lor USR, că ți-ai dat foc la valiză.
Ce voiam să spun. Din nefericire și după cum cred că știți, Trump e pe cai mari și, în ciuda celor peste 90 de capete de acuzare pe care le are și-a celor enșpe procese aflate pe rol, este în pole position pentru nominalizarea în cursa prezidențială (retragerea lui DeSantis și declarația acestuia de sprijin pro Trump a fost o nucă a naibii de indigestă). Or, campania electorală poate lăsa loc de multe surprize, mai ales dacă ne gândim că democrații nu au reușit să propună un candidat suficient de puternic și competitiv, așa încât cel mai probabil vor merge tot pe mâna lui Joe Biden, a cărui popularitate nu e tocmai grozavă momentan.
Așa stând lucrurile, ce credeți că spun amicii mei useriști (în general deosebit de locvace)? Ați ghicit: nimic. Dar nimic-nimic, o plătică ar fi mai comunicativă decât ei pe subiectul ăsta. De parcă nu ei sunt aceiași care contabilizau fiecare nou cap de acuzare și parcă nu ei făceau meme-uri, amuzându-se de mugshot-urile cu Trump (cam singurul lucru palpabil reușit de justiția americană în cei 3 ani scurși de la precedentele alegeri).
V-ați întreba: și ce pot să facă? Păi nu e ca și cum s-ar aștepta cineva la asta, e clar că ei nu pot face nimic. Dar personal, mi-aș dori o fărâmă de obiectivitate. Mi-aș dori să-i citesc înfuriindu-se pe ceea ce se conturează a fi un eșec potențial catastrofal al justiției americane (nominalizarea lui Trump din partea Partidului Republican), așa cum se amuzau de mugshot-uri. În schimb au spus, grijulii, că numai în dictatură sunt judecăți rapide și e bine că durează mult, că-și iau timp să verifice faptele, probele... 🙄.
Care judecăți rapide? Alea care nu s-au încheiat în 3 ani? Și desigur, e bine să-și ia timp. Nu care cumva să se grăbească. Poate ajunge Trump să depună iar jurământul la Capitoliu cât își mai iau ei timp.

😃 N-am apucat să vă povestesc cum mi-am petrecut eu un weekend în compania a doi bărbați absolut seducători, fiecare în felul său. Asta-n timp ce omul meu nu era acasă, desigur. Că altfel poate n-aș fi avut timp să jonglez cu ambii domni 😁.
- Ce faci? mă întrebase o prietenă.
- Sunt în pat cu Stephen, i-am spus, cu toată sinceritatea. 
Stephen, as in Stephen King. Între timp am terminat ”O mână de oase” și, după un binevenit și foarte agreabil intermezzo cu ”Oamenii de pe peronul 5” de Clare Pooley (care mi-a plăcut la nebunie, nu-mi venea s-o mai las din mână), am început să citesc ”Cimitirul Animalelor”.
Ahh, cât de minunat e sentimentul că mai ai încă o mulțime de cărți necitite ale celui care-a devenit unul dintre autorii tăi preferați...!
Cine e al doilea bărbat, probabil nu mai este necesar să precizez 🙂. Am revăzut un documentar și mai multe fragmente din diverse concerte. Îmi doresc să-l mai regăsesc, în spațiu și timp real.
Cu Zubin nu m-am dus în pat, țin să menționez chestia asta. Ne-am întreținut pe sofa.
Stephen și Zubin m-au ajutat să nu mă simt singură câtă vreme omul meu a fost plecat. Și-n continuare nu înțeleg cum ajung unii oameni să se plictisească.

😎 Voi știți cum se poate forța un seif al cărui cifru nu-l cunoști? Eeee, vă împărtășesc eu o metodă revoluționară: îl îngropi în nisip fierbinte. Nu mă-ntrebați ce efect are chestia asta, că m-am trezit înainte să aflu. Dar în vis eram cu niște oameni destul de hotărâți, care păreau foarte convinși de eficiența acestui procedeu și unul dintre ei spunea că nu doar pentru seifuri funcționează, ci și pentru ”bancomate recalcitrante” 😂.
Trezindu-mă, am concluzionat că serialul ”Gomorrah”, pe care îl urmărim cu asiduitate, e profund nepedagogic (am ajuns la ultimul sezon; voi scrie separat despre el, pentru că este extraordinar).
Am cugetat tot drumul până la serviciu. Cum de-am ouat chestia asta? Și admițând că serialul trebuie să fi jucat țonțoroiul în subconștientul meu, de unde și până unde nisip fierbinte? Te pomenești că-n adâncul sufletului oi fi vreo Bonnie Parker 😂.

🎶 Din pură curiozitate, m-am înscris din nou la tragerea de sorți pentru bilete la Concertul de Anul Nou de la Viena. De fapt voiam numai să văd dacă s-a schimbat ceva față de acum zece, respectiv nouă ani când încercasem (detalii aici și aici, dacă e cineva interesat. Dar, după toate cele văzute și experimentate de mine, n-am niciun gram de încredere în tragerea la sorți. Biletele se pot găsi pe alte căi, ceva mai scumpe, dar măcar nu-și bate nimeni joc de visul tău, cum fac ăștia de la Filarmonică).
Așa, revenind. S-a schimbat ceva, destul de important și nu în bine. Nu știu de când, că n-am mai încercat demult, nemaiavând motiv. Am observat însă că, spre deosebire de atunci, nu te mai poți înscrie la toate 3 reprezentațiile (pe 30, 31 și 1 ianuarie), ci doar la una singură. Asta reduce semnificativ șansele oricărui participant. Nu că înainte ar fi fost prea multe... dar acum sunt și mai puține.
O porcărie, în concluzie. De ce-or fi făcut asta?
Realizez, din nou și din nou, cât de norocoasă am fost să pot ajunge la acest concert, dirijat de nimeni altul decât dragul meu Zubin. Știu sigur că asta e una dintre amintirile pe care-o să le iau cu mine dincolo, când o fi să fie.