Tâgâdâm-tâgâdâm… uuu… cicici 🚂

N-am luat-o razna, cu toate că judecând după titlu așa ar putea părea. Dar, având în vedere că vă scriu din trenul București - Piatra Neamț, după ce-am ajuns ieri seară în țară cu oarecare peripeții și am și fost inspirată de o imagine găsită pe Facebook (pe care v-o arăt mai jos), am hotărât că e un titlu cum nu se poate mai nimerit. 

Călătoria va fi scurtă - luni am avion înapoi și-am venit pentru că mâine o sărbătorim pe bunica mea care împlinește un secol de existență. Da, 100 de ani 😊. Greu de crezut și totuși, here we are (sau here she is, mai degrabă…). 

De început, a început cu aventuri. Respectiv cu greva de la Lufthansa, urmare a căreia toate zborurile programate ieri de pe aeroportul din Hamburg au fost anulate. M-am uitat de alternative, dar pe aeroporturile din orașele apropiate nu arăta deloc trandafiriu (fie nu erau zboruri, fie erau niște prețuri monstruoase, lucru firesc dacă vrei să iei de pe o zi pe alta), deci am zis că aia e… bunica va trece în al doilea veac al vieții ei fără mine.

Dar, ce să vezi. Pe seară am primit un mail de la WizzAir, anunțându-mă că având în vedere și luând în considerare 😀, zborul a fost rerutat și vom pleca la aceeași oră, dar din Paderborn (pe care-l știam de la serviciu, fiindcă aici se află un mare centru logistic Deutsche Bahn). Paderborn fiind la aproape 300 de kilometri de Hamburg, urma să ajungem acolo cu un autocar pus la dispoziție de WizzAir, la ora 07:40 precis. 

După ce am citit mail-ul și făcut check-in-ul, s-a declanșat operațiunea “găina fără cap”. Se făcuse târziu, aveam de pregătit pe mine și bagajul fiindcă a doua zi urma să plec în zori și nu la amiază cum fusese planul inițial, să mă pensez, să-mi fac unghiile, sănuuitcevaimportant.

Trezit cu noaptea în cap, haida la aeroport, unde naiba e terminalul ăla de unde ziceau că se pleacă, aaa, e undeva în afara aeroportului, fuga-fuga, văd un grup măricel de oameni, mă apropii, îi aud comentând că “nu se poate așa ceva, ne țin ca pe oi aicea”, gata, i-am găsit, suntem peste tot acasă 🤣. Vine autocarul, ne aburcăm, patru ore mai târziu coborâm în fața unui aeroport minuscul. Taci că-i bine, important e să zboare avionul de pe dânsul, am conchis și m-am dus veselă către controlul bagajelor. Halt! 

“Prezentați boarding pass-ul”, se rățoiește doamna de la controlul bagajelor. Prezint. Nu e bun! Trebuie pe hârtie. N-aveți cititor de coduri online? Nein, trebuie mers la ghișeu să vă dea boarding pass pe hârtie. Dați-vă ceasurile în urmă cu 50 de ani, am bombănit și m-am dus la ghișeu unde, previzibil, se formase deja coadă.

Din fericire, ajunseserăm devreme… O oră și jumătate am stat acolo, fără să se întâmple nimic. Un pitpalac tânăr se afla la ghișeu, dar în afară că scruta din când în când mulțimea adunată, nu făcea decât să se uite în monitorul din fața lui. Dar știți cum, se uita așa de intens, că începuserăm să facem pariuri referitor la ce-o fi mașinând acolo. Într-un final apoteotic s-a rezolvat și asta, iar restul a decurs normal.

Așadar acum vă scriu din tren, care merge ca-n imaginea de mai jos 🤭 și-am plecat de o oră și jumătate (încă 5 to go), dar conversațiile sunt deja stimulante.

- Ați strănutat cumva?
- Da.
- Sănătate! De ce strănutați? Să luați un medicament, să beți un ceai fierbinte.
- Lăsați, domnule, medicamentele că și așa ne dau ăștia destule chimicale. 

Tâgâdăm-tâgâdâm… cicici 🙄🙄🙄.