Rațional vorbind, știm cu toții că nimeni nu este nemuritor. Dar din punct de vedere emoțional, se pare că foarte mulți dintre noi am lipsit de la această lecție.
O undă de șoc pare să fi trecut azi dimineață (în special pentru cei trecuți de 40 de ani...), la aflarea veștii că Alain Delon a plecat.
Dacă ar fi să asociez un singur cuvânt cu el, acesta ar fi ”duioșie”. A fost actorul cel mai îndrăgit al mamei și mi-a intrat și mie la suflet. Nu împlinisem încă zece ani când am văzut împreună cu ai mei ”Ghepardul” și ”Clanul Sicilienilor” și-mi aduc aminte cât de ireal de frumos mi se părea. În gimnaziu răspundeam în toate oracolele cu numele lui la întrebarea ”care este actorul preferat”, spre zeflemeaua colegilor pasionați de Stallone și Jean-Claude Van Damme.
(Ca să nu fie confuzii, eu n-aveam nicio problemă cu preferințele lor. Dar efectiv nu mi-au plăcut niciodată respectivii. De altminteri, pe lângă Alain, îmi era drag și Jean Marais, în special după ce-l văzusem interpretându-l pe Henri de Lagardère. Asta e, mereu am fost nițel demodată).
 | ||
| În rolul lui Tancredi Falconeri (”Ghepardul”) |
Sunt dezamăgită (dar nu și surprinsă) de reacțiile multora, care-au ales să scrie azi despre părțile urâte ale lui Delon. Cu siguranță a avut și din acestea. Nu cred că este însă momentul pentru a le evoca. Dincolo de actorul foarte bun și cel mai frumos din cinematografia mondială care a fost, era un om simplu, ca noi toți, care a greșit. Poate a plătit și aici pe Pământ pentru greșelile sale, poate va da socoteală și acolo unde va fi ajuns. Nu vom ști niciodată. Dar cred că o minimă decență ar spune că judecata poate să aștepte un pic. Va fi timp suficient pentru asta de mâine încolo.
Vă las cu o secvență din ”Ghepardul”, unul dintre filmele care l-au făcut nemuritor și în care a jucat alături de Claudia Cardinale. Unul dintre cele mai frumoase cupluri din istoria filmului.
Tancredi își ia rămas bun.
”The ball is over”, a scris Claudia Cardinale în omagiul ei. Așa este.
Oricât de multe și de mari i-au fost păcatele şi scăderile, astăzi,
când a plecat, rămâne doar - vorba unei prietene - la tendresse.
Pentru foarte mulți noi va rămâne întotdeauna într-un colț de suflet, de unde poate fi oricând scos la iveală atunci când avem nostalgii și vrem să invocăm florile presate din albumul trecutei tinereți.
Bon
voyage, Alain Delon 🖤.
Postări
5 comentarii:
Nu prea sunt de acord cu tine aici. :D
Adica daca a fost un actor mare i se iarta tot raul facut celor din viata lui: femeilor si copiilor lui?
Conteaza mai mult talentul decat omul care a fost?
Am aflat recent ca o multi campioana olimpica la calarie a fost demascata inainte de Paris ca si-a batut calul in repetate randuri. Merita sa o mai lauzi pentru talentul ei dupa ce ai aflat ce fel de om e?
Aia de mai sus eram eu, dar s-a schimbat formularul de comentare.
Eu n-am zis că i se iartă nimic. Nici vorbă să-mi pun problema așa. Am zis că poate a plătit pentru ce-a făcut aici pe Pământ, poate va plăti dincolo de ceruri și de veacuri, nu avem de unde să știm. Și am mai zis că discuțiile despre greșelile lui ar fi putut aștepta până în ziua următoare, iar în ziua morții lumea să se fi rezumat doar la un simplu ”Dumnezeu să-l ierte” sau ”odihnească-se în pace”.
Nimic din ceea ce a fost și a însemnat nu-i poate scuza ceea ce a făcut. Multe lucruri nu știam nici eu, le-am aflat abia acum. Pentru mine se conturează un caz clasic de abuzator abuzat. Asta nu este o scuză, dar o explicație, da, este. Sunt foarte puțini cei care reușesc să sparga cercul vicios, fiindcă e singurul fel de ”iubire” pe care l-au cunoscut vreodată. Teoretic, există căi de a ieși din ”script”, dar puțini reușesc.
Personal, mi-au fost necesari 7 ani de psihoterapie ca să înțeleg și să iert. Faptul că n-am devenit eu însămi abuzator s-a datorat unui cumul de factori adiacenți și, foarte probabil, norocului. Dar aș fi putut fi eu însămi unul. Delon a fost.
Repet, asta nu-l scuză, în schimb explică.
Referitor la talent... e cu dus și întors. Atât de mulți artiști fabuloși au fost abuzatori, dar nu le neagă nimeni meritele și zestrea lăsată omenirii. Picasso, Marlon Brando și Cellini sunt trei exemple care-mi vin pe moment în minte, sau, mai aproape de timpurile noastre, Michael Jackson. Nu li se iartă ce au făcut, și pe bună dreptate. Dar nici nu li se dezavuează talentul.
Altminteri, da, auzisem și eu despre Charlotte Dujardin. Evident că nu merită ovaționată pentru că și-a obținut trofeele torturând caii. Diferența (care, de asemenea, nu-i scuză pe cei menționați mai sus) e că probabil ea nu se pricepe atât de bine la dresaj, deci nu știu cât de mare campioană ar fi putut fi la o adică. E un fel de impostoare, aș zice. Dar oamenii despre care ziceam nu au fost cine au fost fiindcă au fost abuzatori; asta a fost o altă fațetă a lor. Una întunecată și foarte, foarte urâtă.
Mamă, cât am scris :D
Ai dreptate, insa daca ar fi fost doar un Dumnezeu sa il odihneasca sau sa il ierte nu ar fi fost o problema, insa toti il plang ca si cand ar mai fi avut ceva de oferit, ceva din talentul lui. Era batran, retras, talentul i-a fost recunoscut atunci cand si l-a folosit. Stiu ca suna foarte crud ce spun, insa cuvintele care se scriu cand moare o personalitate foarte batrana trec dincolo de regret si o dau in absurditati. Dincolo de omagiile aduse carierei si o rememorare a momentelor cheie e suficienta, cred eu. Cel putin in cazul unor celebritati cum a fost el cu o alta fateta, nu toata flatanta.
Si ce mi se pare si mai... monstruos a fost ultima lui dorinta de a fi inmormantat cu cainii lui. Adica sa ii eutanasieze si pe ei ca sa nu fie el singur pe lumea cealalta. Prea multa autovictimizare sau extravaganta.
A fost un frumos, un actor fermecator, intr-adevar. Dar atat :(
Sunt întru totul de acord că nu mai avea ceva de oferit ca actor; lumea care l-a omagiat a făcut-o din nostalgia a ceea ce a fost, nu pentru ce ar mai fi putut fi, că nu prea mai era ce să fie.
Referitor la câine, și eu m-am îngrozit. Am citit însă niște materiale potrivit cărora în ultimii ani dezvoltase o afecțiune mentală și trag nădejde că ăsta e motivul pentru care a zis așa ceva. Altminteri ar fi absolut sinistru...
Trimiteți un comentariu