Primul an :)

(Paranteza: saptamana asta am fost schimbul 2, ceea ce inseamna ca, literal, nu am venit acasa decat ca sa dorm. Si sa beau cafea, for that matter. Asta ca sa-mi motivez absenta din ultima vreme. Am vrut in fiecare zi sa scriu, ca idei as fi avut, insa pana nu se va descoperi o modalitate de a scrie in somn nu vad sa fie posibila chestiunea. Inchid paranteza).

Pe 1 s-a implinit un an foarte interesant - si, in toate privintele, solicitant - din viata mea. Pe 1 februarie 2011 descindeam in depozitul unde urma sa lucrez si unde, ca la orice inceput intr-un loc nou, ma simteam extrem de stinghera. Nu mai lucrasem niciodata in domeniul asta. Evident, nu cunosteam pe nimeni. Am inceput lucrul in postura de "invatacel" al unei alte colege si ma straduiam sa ma arat entuziasmata. Nu eram. Munca mi se parea epuizanta, clantanitul continuu al bandei mi s-a pus rapid pe creier, aerul era uscat, cutiile de carton in care ambalam aveau muchii taioase, nu stiam nici de baut de unde sa iau si dupa cateva ore simteam ca-mi ard ochii in cap de epuizare, coloana a inceput sa doara, picioarele s-au umflat, ce mai, o feerie. La finalul primei saptamani de munca am numarat, pe maini, nu mai putin de 32 de zgarieturi si taieturi cauzate de neindemanarea mea in a manui cutiile respective.

Dar faptul ca munca in sine nu ma entuziasma nu inseamna ca nu eram si motivata s-o fac. Ohooo, eram din plin - si inca sunt, mult mai mult ca atunci. Serviciul acesta a venit dupa cateva sute de aplicatii respinse si multe interviuri picate, iar aici era un loc unde puteam incepe. Nici nu prea ma mai interesa ce. N-am fugit de munca niciodata si mi-am zis, vazand si facand.

Numai vreo 10 zile mai tarziu, seful a decis ca-s prea calificata pentru munca de la banda si m-a luat in birou (sus, adica, unde aerul e mai rarefiat :D) si unde am inlocuit, prin rotatie, diverse persoane aflate in concediu sau absente pe motiv de boala. M-am indeletnicit numai cu asta vreme de vreo 5-6 saptamani si tare bine a fost. Am invatat o multime de lucruri in bransa, m-am imprietenit cu lumea, am lucrat in conditii mai mult decat ok (si nu in schimburi), in concluzie am avut numai de castigat. 

Pe la jumatatea lui martie a trebuit sa ma intorc "la matura", adica la depozit si la banda; in birou revenise toata lumea, deci nu mai aveau nevoie de ajutor si, pe de alta parte, in depozit dadea munca pe dinafara. N-am fost deloc incantata, de fapt chiar m-am simtit "retrogradata". Dar tot nu m-am descurajat. Mi se prelungise contractul de munca pana la sfarsitul anului si ma gandeam pe de o parte ca "bun / rau, usor / greu, e un job, totusi", iar pe de alta, cugetam ca poate voi reusi sa ma insurubez mai bine. Ceea ce s-a petrecut pe final de mai, cand acelasi sef de mai sus a considerat ca m-as potrivi in departamentul care se ocupa de comenzile gresite / incomplete si cu tot soiul de alte hibe si m-a proptit acolo, unde-am reusit sa ma integrez foarte bine.  Despre asta am mai povestit aici, aici si aici.

Un an mai tarziu, merg cu placere la serviciu. Contractul mi s-a prelungit din nou, de data aceasta pe perioada nedeterminata. Atmosfera de lucru e placuta, colegii din departament sunt in mare parte ok, ma cunosc acum cu toata lumea - si, indraznesc s-o spun, majoritatea ma agreeaza - stinghereala de la inceput e ca si cum n-ar fi fost, nu mai tremura sufletul in mine ca am de condus 90 de kilometri zilnic. Desigur, exista si un DAR: salariul e foarte mic, raportat la volumul de munca si la responsabilitatea pe care o avem. Hmm, poate-mi fac curaj sa aduc in discutie o marire, mai vedem. 

Una peste alta. in principiu numai de bine. Mai e mult pana departe, insa macar sunt pe drum catre.