E ceaţă. Ieri a fulguit naiv. Încă nu s-a depus nimic. Dar are timp. E abia 2 decembrie, a doua zi oficială de iarnă. Şi eu deja vreau primăvară.
Nu-mi place iarna. Sunt rea de frig, n-am nevoie decât ca mercurul din termometru să coboare la câteva grade peste zero (nu sub, peste) şi mi se îngălbenesc degetele. Mănuşile nu rezolvă mare lucru, de fapt nu rezolvă nimic. Tot îngheţ, dar cu mănuşi.
Ziua e scurtă. Dacă plouă, se face imediat polei. Albul, prea multul alb care-o să vină, mă deprimă de fiecare dată. Nu-mi place în mod deosebit nici Crăciunul. Mi-a fost furat, cândva demult. N-am mai reuşit de-atunci să-l regăsesc, deşi mă străduiesc în sensul ăsta. Moş Crăciun, Jingle Bells, parfumul brazilor, globurile, colindele... nu-mi mai spun de mult timp aproape nimic. Sau dacă da, numai pentru puţin timp.
Îmi aduc aminte de-o compunere despre iarnă, pe care am scris-o prin clasele primare. Am fost foarte mândră de expresia "un covor de diamante răspândite pretutindeni", pe care-o ouasem. Învăţătoarea m-a lăudat. Cât de mândră eram... Azi, mă enervează până şi să mă gândesc la chestia asta. Ce naivitate.
Poate e doar ceva de moment, poate pe măsură ce se apropie Crăciunul o să mă simt mai bine. E al nu ştiu câtelea an când îmi propun ca de sărbători să-mi cumpăr o crăciuniţă. N-am făcut-o niciodată. E tot o încercare de-a mea de-a "restaura" ceva compromis. Cred că nici acum n-o să se întâmple.
Şi nu pot să nu mă-ntreb...
Şi nu pot să nu mă-ntreb...
... unde-am pierdut iarna copilăriei...?
Postări
6 comentarii:
Ou sont les neiges d'antan? :). Am trecut si eu printr-o etapa din asta, bine ca a fost scurta... Ma crezi ca inca imi pare rau pentru timpul ala in care nu mai simteam nimic in preajma sarbatorilor? :). Iti doresc sa ti se intample si tie! :)
In copilarie, incepeam pregatirile de Craciun, din toamna, Eu cu sora-mea, adunam bani, ca sa cumparam noi si noi, globuri, decoratiuni, ghirlande.
In adolescenta, faceam tot la fel, dar mai mult din placerea de-ai tine isonul sora-mii, care inca nu se destupase la cap (inca mai incearca, cu succes spre deloc!)
Catre maturitate, desi imi place sa vad bradul impodobit si casa decorata, ma cam sacaie efortul care trebuie depus. Nu stiu exact cum percep altii sarbatorile, dar pentru mine, e vreme de huzur. Stau si nu fac nimic, ca de toate am facut in timpul anului. Dar hei, nu-i asa usor, ca tre sa te reunesti, mese intinse, stai si coace-te pe langa cuptor si aragaz. Adio chef de sarbatori! Vreau sa fiu lasata in pace, sa mananc te miri ce si sa ma uit la filme cu Craciun. Sau clasice. Sau SF! Dar sa fiu eu cea care alege si sa nu am cometatori in apropiere. Pisicile se preteaza minunat la aceste activitati, ca ele se bucura maxim, sa stam sub paturi, pe canapea si sa motaim ca babele.
Iaca, nici eu nu-s atinsa de fior, that makes two of us! :)
Da, chiar aşa, Thea, les neiges d'antan.... :) Ce bine se potriveşte în context. Mulţumesc mult pentru gândul tău! :) Aproape ajung să mă întreb cum era când simţeam...
Carmen, you are my soulmate, I feel you, sis! :)))
Cand eram mica Craciun era magic, bogat, abia il asteptam. Acum nu il astept pentru ca nu simt nimic, dar nimic. Cred ca s-a pierdut odata cu copilaria.
Poate ne atinge mosul cel bun cu o bagheta magica si ne schimba starea.
Domino
Câtă dreptate ai, Domino. Şi eu mă gândesc la fel, magia Crăciunului s-a pierdut undeva pe drum. Dacă o voi regăsi sau nu, rămâne de văzut...
Trimiteți un comentariu