Articolul ăsta vine cu întârziere de o săptămână - Globurile de Aur au fost decernate duminica trecută - dar sper că vă va plăcea, totuși. Cu atât mai mult cu cât n-am mai scos foarfeca la înaintare de vreo doi ani... Și, cu toate că anul acesta au fost mult mai puține rateuri comparativ cu edițiile precedente, tot a avut ce vedea forfeca.
Dar să-ncepem într-o notă pozitivă (dați click pe imagini dacă vreți să le vedeți mărite).
❤️ Mi-au plăcut și-n viața viitoare aș vrea să arăt ca ele:
Ce-i drept, rar s-a întâmplat de-au dat chix doamnele astea când a fost vorba de alegerea ținutelor de pe covorul roșu. Au bun-gust, consilieri pricepuți sau amândouă, cert este că sunt mai mereu o apariție încântătoare la evenimente.
Dar ceea ce mi se pare cu adevărat remarcabil este vârsta fiecăreia dintre ele.
Jennifer Lopez are 54 de ani. Dincolo de orice intervenții estetice și-o fi făcut la nivelul feței (n-am idee câte sau dacă; n-am căutat să aflu fiindcă nu mă interesează), să ne uităm la corpul ei.
Meryl Streep are 74 de ani și cuvintele sunt sărace pentru a descrie cât de cool e, în toate privințele.
Julianne Moore chiar m-a surprins. Cred că-i posibil să fi belit niște ochi cât cepele când am citit că luna trecută a împlinit 63 de ani. (Îmi place la nebunie ideea de rochie de seară cu buzunare).
😕 Iau notă de trecere, dar se putea și mai bine:

Natalie Portman a ales o rochie splendidă (îmi amintește de un tablou de Monet), dar a dat greș, din punctul meu de vedere, în privința coafurii. Stilul ”a lins-o vițelul pe cap” nu cred că se potrivește nimănui, niciodată.
Fusta lui Heidi Klum ar fi putut fi mai puțin voluminoasă, dar având în vedere câteva eșecuri răsunătoare pe care doamna le-a avut la aparițiile din anii anteriori, zic să nu mai cârcotim și s-aplaudăm progresul.
Nu știu să spun exact ce nu-mi place la rochia Emmei Stone, dar cred că e vorba de trandafirașii ăia lucioși, care-o fac să pară o chinezărie kitchoasă. Mă rog, treacă de la noi.
😱 Oglinda lor și-a luat câmpii?

Elizabeth Debicki a plecat acasă cu trofeul obținut pentru rolul Dianei, interpretat în ”The Crown”. Pe bună dreptate, de altfel; jocul ei a fost, de departe, cel mai bun și cel mai veridic din ultimele două sezoane. Ar fi fost de dorit să fi deprins și ceva din stilul fostei Prințese de Wales, dar nu e cazul. Este pur și simplu o apariție ștearsă, fadă, searbădă.
Să-i spună cineva lui Margot Robbie că filmările pentru ”Barbie” s-au încheiat demult. Din ce înțeleg, ținuta purtată este o reproducere a rochiei păpușii Superstar Barbie, apărute în 1977. Mbine, ceva mă face să cred că păpușii i se potrivea mai bine și nu arăta atât de... strepezitor.
Nu știu cine e Karen Gillan și-n general cu ce se îndeletnicește, dar orice-ar fi, sper că se pricepe mai bine decât la ales ținutele. Cine și de ce ar concepe o rochie în care arăți ca o sirenă îmbrăcată la Cooperativa Motocelul Destoinic?
🤓 În încheiere avem și trei, să le spunem, mențiuni.

Despre Rosamund Pike am văzut mai multe comentarii batjocoritoare care se refereau la ea drept ”Văduva Neagră” și alte asemenea ”complimente”. Respectivilor le-ar fi fost necesară o minimă documentare pentru a afla că a ales această costumație fiindcă, în urma unui recent accident de schi, încă are niște cicatrici la nivelul feței și-a căutat ceva potrivit pentru a le ascunde.
Mi-a plăcut Taylor Swift. Nu într-atât încât s-o includ în Top 3, fiindcă rochia îmi pare totuși cam prea lucioasă, dar ce frumusețe de femeie 🙂.
Helen Mirren este de regulă impecabilă. Însă orice regulă are o excepție de natură s-o confirme, și ținuta asta gen halat de casă scos din străfundurile dulapului e una dintre ele.
Încheiem transmisia de la aceste Globuri de Aur. Cum am zis, am văzut mult mai rău de-atât. Poate ne regăsim la Oscaruri și cu puțin noroc, poate unele doamne se vor uita de două ori în oglindă înainte de-a ieși din casă 🙄.

3 comentarii:
nu as fi recunoscut-o pe princess Di nici daca eram langa ea.
saptamana faina sa ai!
Hmmm la Emma cred că e și faptul că stă oribil in partea de sus ....adică nici ca material/imprimeu nu e vreo strălucire, dar la cum ii vine breteaua aia și la subraț acolo mega decoltată, zici că e maiou de casa...eeee un mare nu pentru mine.
In afara de rochia neagra, altceva nu pot spune că îmi place de prin poze. La Meryl ar fi fost bine daca nu venea așa pătrată fusta. Taie destul de urat silueta și formează un fel de dreptunghi imens...dar fiindcă ea e super mișto ♥️🤪...😄
Cea mai urâtă ar fi aia cu fluturi și ultima, care zici că e o plapuma pe care tocmai o dai la o parte, dar fiindcă ti-e lene mai stai cinci minute la căldurică...
@Mada, și eu am mărit poza și m-am uitat bine de tot la ea, apoi am căutat altele că parcă tot nu-mi venea să cred. Au făcut o treabă excelentă cei care s-au ocupat de make-up pentru ”The Crown”. Și personal cred că mi-a fost atât de greu s-o recunosc în primul rând pentru că n-o știam altfel decât cu părul scurt.
@Ioana, da, așa e - decolteul de la rochia Emmei nu e deloc reușit. Și sunt de acord că Meryl a avut ținute mult mai mișto de-atât, dar recunosc, sunt cât se poate de subiectivă în ce-o privește. Fiindcă, așa cum zici - e super mișto și de aceea tot ce pune pe ea mi se pare de asemenea mișto :D
Trimiteți un comentariu