Intrarea separată a elevilor în școli, o traumă retroactivă

De vreo două zile s-a aprins alt foc și arde cu pălălaie: elevii pătrund în școală pe altă intrare decât profesorii. Șoc și groază, ține-mă, țațo!

Dincolo de reacția absolut deplasată a uneia care, din păcate pentru elevii ei, este profesoară (detalii, aici; este sordid ce-a putut să spună, în opinia mea acest om nu are ce căuta la catedră pentru că-și disprețuiește elevii), mie mi se pare că toată povestea asta se încadrează cu succes în categoria ”dacă n-am traume, îmi fac”.
Asta pentru că, desigur, o mulțime de adulți în vârstă de 40-45 de ani au ”realizat” că intrarea separată, pe care au pătruns în școli și licee în urmă cu aproximativ 25-30 de ani, le-a provocat traumă. Și degrabă s-au întristat corespunzător.

Strict la subiect, nu mă plasez de nicio parte, altfel spus mi se pare o non-problemă. E foarte bine cu intrare comună, dar nu-i nicio dramă dacă nu e. Așa era pe vremea noastră (cu intrări separate), numai că nouă nu ne spusese nimeni că suntem traumatizați. Drept pentru care nici nu eram. Yours truly chiulea de la geografie, psihologie sau istorie sărind poarta cu dexteritate (se încuia la ora 08:30 și se mai descuia la 14:00; întârziații sau cei care plecau mai devreme acasă din varii motive foloseau intrarea profesorilor), chiul care ar fi fost cvasi-imposibil dacă n-ar fi fost intrare separată, din simplul motiv că probabilitatea de-a da nas în nas cu  vreun profesor sau cu secretara era foarte mare. Chiar și așa m-am întâlnit odată cu profesoara de istorie, care ieșise să spioneze dacă nu cumva găsește elevi ascunși la fumat și nu mă așteptam să dau peste ea acolo. ”Unde te duci? Chiulești? Să-ți fie rușine, că mama ta e profesoară”. (Nu mai puteam de rușine, vă spun 🙄).

Revenind. Sunt de părere că adevăratele probleme (inclusiv cele care țin de mentalitatea cadrelor didactice) sunt cu totul altele: pregătirea slabă, dezinteresul, meditațiile nefiscalizate, pretinsul de cadouri, jignirea și lovirea elevilor, și-ar mai fi și altele. ”Să se lucreze la mentalitate”, se burzuluiește lumea, pe simpaticul sistem al reflexivului ”să SE facă”. Bun, de acord, să SE, dar are cineva impresia că un profesor va avea vreo reținere să-și lovească elevul numai pe considerentul că intră pe aceeași ușă cu el în școală? Se-nșală. Nu acolo e problema de mentalitate a școlii românești și situații precum cele pe care le-am exemplificat nu se rezolvă dacă faci intrare comună în clădirea unei școli.

”Segregare, discriminare, divizare”, zbiară oamenii, descoperind că sunt înfiorați de profunda nedreptate trăită cu vreo trei decenii în urmă. Fleoșc, să mă scuzați.
Discriminare este când un copil aflat în scaunul pe rotile nu poate intra singur în școală fiindcă nu există rampă.
Segregare este când pui copilul cel mai sărac în spatele clasei, în cel mai îndepărtat loc.
Divizare este când părinții fac grupuri pe WhatsApp ca să strângă bani ”pentru doamna”, obligându-i pe toți să dea chiar și de unde nu au și comportându-se ca niște zapcii veniți să strângă dările.
Astea sunt probleme serioase, nu faptul că elevii intră în școală pe altă ușă decât profesorii.

Pe de altă parte - și oarecum off topic - aș vrea să văd profesorii făcând grevă pentru copiii care merg la toaletă în curte, pentru copiii care sunt expuși continuu la risc în clădirile care-ar fi trebuit să fie renovate de ani de zile, pentru copiii a căror singură masă pe zi ar fi cea din programul ”Laptele și Cornul”, pentru introducerea cursurilor de educație sexuală, prim ajutor și autoapărare.

Nu doar pentru salarii.