luni, 1 ianuarie 2024

Prosit 2024! 🐷🍀🍄

La mulți ani și bine v-am regăsit! Toată lumea fresh-bonbon și cu un nețărmurit chef de muncă începând de mâine, da? 😁

Glumesc, să nu dați tare. Sper că ați trecut cu bine în noul an și vă doresc să aveți un 2024 blând și generos cu visele voastre 🙂.

Noi tocmai am revenit acasă, scurtându-ne mini-sejurul la Berlin cu o jumătate de zi (planul inițial fusese să plecăm mâine foarte devreme și eu să mă opresc direct la birou). Nu s-a întâmplat nimic rău, dar pur și simplu nu aveam niciun motiv să mai rămânem.

Berlin a fost, ca de obicei, o idee excelentă. Sâmbătă am petrecut o seară foarte plăcută cu Andreea, soțul ei și fetița lor și pentru că vremea a fost bună ne-am plimbat mult și bine, eu căscând ochii extaziată la fiecare tramvai (parcă v-am mai zis că am un fix cu tramvaiele, pe care le ador și care la Hamburg nu există).
Duminică am reluat plimbarea bifând și câteva stații cu tramvaiul, me happy, yey 🚋. Ne-am dus pe jos până la Poarta Brandenburg, dar numai ca să constatăm că nu ne putem apropia de ea fiindcă se amenaja scena pentru concertul de la miezul nopții. Trebuie să fi fost nasol pentru oamenii care se aflau aici pentru prima dată, dar asta e...
Am cumpărat 6 Donuts de la Dunkin' Donuts, fiind hotărâți să muncim cu râvnă. Am și o dovadă a străduințelor mele, după cum se va vedea 😀.

Ne-a cam surprins faptul că orașul nu mai părea să fie aproape deloc decorat festiv. Am dat o raită printr-unul din târgurile de Crăciun rămase (aflat imediat lângă Universitatea Humboldt), deși ne-a cam mirat faptul că se percepea o taxă de intrare de 2 euro. Aveau multe bunătăți, dar atât de consistent fusese micul dejun, că n-am avut ”loc” pentru absolut nimic.
Am cinat la un restaurant indian situat în apropierea hotelului și mâncarea a fost delicioasă, după care ne-am rostogolit binișor spre cazare. Ne tot gândiserăm și răzgândiserăm ce să facem: mergem sau nu în centru la miezul nopții? Dar auziserăm din mai multe surse lucruri îngrijorătoare despre ce urma să fie pe străzi (mă refer la petarde și pocnitori), așa că până la urmă am zis să nu riscăm. A fost o decizie bună - și de la fereastra camerei de hotel aflate la etajul 6, unde eram cazați, am văzut artificii spectaculoase, probabil mult mai bine decât le-am fi văzut din stradă. Și-n tot cazul, fără riscuri.

Bun, am zis eu. Donuts avem, șampanie avem, Revelion e - mă simt ca personajul Chester Rush, interpretat de Tarantino în ”Four Rooms”. Păi dacă tot mă simt, hai să consemnez 😀.
(Paranteză: n-am avut șampanie Cristal precum Chester, că deh... dar am avut Moët & Chandon. Și dacă mai e cineva care n-a văzut ”Four Rooms”, nu-mi ajung cuvintele să-i recomand filmul. E atât de ”tarantinesc”, încât e pur și simplu savuros).

Aceia dintre voi care l-au văzut vor înțelege imediat poza de mai jos, dar am făcut un colaj care include și sursa de inspirație, pentru un plus de farmec 😄.


When you're drinking champagne, you're drinking champagne. When you're drinking Cristal, you say you're drinking Cristal” 🤣🤣🤣. A se înlocui Cristal cu Moët.
Dar ce dacă nu aveam Cristal, nici Chester Rush n-avea bluză cu pinguin 😀.

Ne-am mai uitat un pic la televizor, am mai sporovăit și cred că era undeva spre două noaptea când dormeam amândoi.

Astăzi ne-am urmat programul consacrat de 1 ianuarie (care a inclus, bineînțeles, Concertul de Anul Nou) și-apoi am reflectat ce facem în restul zilei. Mergem la plimbare? Neah, era înnorat și nu mai aveam energie să luăm la picior orașul adormit. Să mergem la saună sau la piscină? Am fi mers, dar două aspecte ne-au încurcat planul:
- nu aveam nici halat, nici papuci (după știința mea, un hotel care oferă acces la saună și piscină oferă și aceste accesorii, mai ales că aici se percepeau 20 de euro de persoană pentru asta).
Ce ofereau de 20 de euro? Un prosop pentru cei care mergeau la saună. Noi aveam doar costumele de baie și, pentru că citiserăm pe site cât costă accesul, nici nu ne-a trecut prin cap că de banii ăștia nu primim măcar papuci. Pe cuvântul meu că nu suntem niște oameni pretențioși, dar acum chiar am fost luați prin surprindere.
- Șezlongurile de la piscină erau toate ”ocupate” cu prosoape, ale căror posesori erau fie în apă, fie aiurea; cert e că oricum n-ai fi avut unde să-ți pui efectele personale.
Eu nu fac saună, în alte condiții aș fi înotat, așa că omul nu s-a mai dus nici el la saună cum avusese de gând.

Ne-am întors în cameră, am mai stat, ne-am mai învârtit, eu am mai băut o cafea și pe la patru am hotărât: haidem acasă. Ceea ce am și făcut, scutind astfel un trezit la 5 dimineața și balamucul care e foarte posibil să fie mâine pe autostradă.

Hotelul a fost în ansamblu ok (dacă facem abstracție de povestea de la saună / piscină, precum și de faptul că sonorul televizorului era setat la maximum 30, ceea ce-a fost destul de enervant pe durata concertului, că nu s-a auzit deloc grozav). Per total, a fost o experiență interesantă și o binevenită abatere de la cotidian. Este foarte posibil să repetăm figura și-n anii următori (dar cu siguranță o să fim mai circumspecți în ceea ce privește eventualele oferte de wellness).

Acestea fiind spuse, pe cai și în 2024 să pornim! 🙂

5 comentarii:

Anonim spunea...

La multi ani, Greta! Sa aveti un an bun, bland si darnic!
Cris

Mmmaria spunea...

La Mulți Ani, Greta. Sa fie bun 2024 cu noi. Nu am mai întrat de ceva vreme aici asa ca acum am avut porție generoasă de postări.
Cea mai bună a fost cea cu copiii și ma bucur că ai avut parte de asa ceva.
Inocenta lor este cea după care tânjim cu toții.
Încă o dată, un An bun îți doresc.

Mada spunea...

La mulți ani! Să ne citim cu bine și în 2024!
Recunosc, ultimele tale postări, atât de dese, au fost savurate ca niște trufe belgiene de ciocolată :) câte una, câte una, și ooops s-au terminat!

P.s.: termin acum the crown, aștept comentariile tale. Personal, nu m-ar deranja un spinoff cu Will & Kate - să îi văd ca mănâncă cereale și se uită la Netflix și tot m-aș uita!

Greta spunea...

@Cris, ce mult mă bucur să te citesc din nou! >:D< :) Mulțumesc mult, și îți doresc un an nou excelent, cu sănătate și vise împlinite :)

@Mmmaria, te îmbrățișez și îți mulțumesc pentru căldura, grija și bunătatea ta și pentru că-mi ești aproape. Un an minunat și generos să ai! :)

@Mada, la mulți ani! Să ai un an bun și blând cu visele tale :)
Comparația cu trufele belgiene de ciocolată mai că mi-a adus lacrimi în ochi. E unul dintre cele mai frumoase lucruri care mi s-au spus de când scriu pe blog :) Mulțumesc din suflet și te îmbrățișez.
Am terminat și eu ”The Crown” și chiar plănuiesc să-l disec în weekend pe îndelete :D

Mada spunea...

❤️