”The Crown” - ultima reverență

Și s-a mai terminat un serial care-a fost indiscutabil foarte bun, deși ar  fi avut toate premisele să fie unul excepțional. Faptul că nu a fost așa e cauzat, în opinia mea, de distribuția ultimelor două sezoane, care este în mare parte pur și simplu ne-credibilă, precum și de scriitura acestora care, din motive neelucidate, a lăsat mult de dorit din toate punctele de vedere.

Am așteptat ultimele șase episoade cu o oarecare curiozitate, dar fără nerăbdare. Eram doar intrigată să văd cum vor duce la capăt un proiect atât de aclamat, care dădea semne să se fi împotmolit pe ultima sută de metri.

Acum că Diana nu mai exista, au dat ceva mai mult screen time celorlalți, dar nici așa nu mi s-a părut deloc grozav. Mama lui Kate e o codoașă, William - un pămpălău care intenționează să se lase de școală dacă nu-l vrea Kate (dacă de prima nu sunt sigură, despre cea de a doua am mari dubii că ar fi fost reală; William a fost crescut în spiritul devotamentului față de Coroană și, spre deosebire de frate-su, are conștiința datoriei), iar Regina ia în calcul să renunțe la tron în favoarea lui Charles (să susții asta despre cea care a lucrat până cu 48 de ore înainte de-a muri și la audiența cu Liz Truss avea mâinile vinete de la perfuzii este deopotrivă stupid, lipsit de considerație și penibil). Întâlnirea dintre Kate și Lady Diana nu a existat în realitate și nu a avut nicio relevanță în desfășurarea acțiunii, lăsând impresia că a fost doar ca să umple niște minute altminteri goale de conținut.

Dacă ar fi să aleg un singur cuvânt pentru a descrie aceste ultime episoade, aș spune că sunt - cu o unică și absolut remarcabilă excepție - emotionless. Au lipsit emoția, intensitatea, senzația că tu, ca spectator, ești acolo, parte din acțiune (așa cum se întâmplase în primele patru sezoane).
Sunt episoade la limita plictiselii, sunt banale, sunt terne. La acest lucru au contribuit nu doar scriitura slabă și distribuția nepotrivită, ci și lipsa acurateței unor fapte - intenționată, zic ei, deși nu-mi pot imagina ce-au crezut că vor obține cu asta.

Relația dintre William și Harry este neplauzibilă; orice-ar fi fost între ei în primii ani de după moartea Dianei, e greu de crezut că pe-atunci domina animozitatea arătată în film. Asta se potrivește mai degrabă contextului actual, dar frații au fost foarte apropiați odinioară și faptul că acest lucru nu răzbate de nicăieri mi se pare o greșeală (sau poate ține tot de denaturarea intenționată a unor aspecte reale). În orice caz, au zugrăvit un Harry atât de antipatic, încât nu poate fi o coincidență. Simpla lui apariție e suficientă să te calce pe nervi.

Prințesa Margaret este o prezență mult mai frecventă în acest ultim sezon, dar în niciun moment nu s-a redat relația specială dintre ea și Regină, căldura și complicitatea dintre surori (ceea ce, de asemenea, poate fi considerat un eșec. Având în vedere că acest lucru reușise extraordinar de bine în primele patru sezoane, aș putea concluziona că dinamica dintre Imelda Staunton și Lesley Manville nu a fost cea scontată, și nici scenariul n-a ajutat în privința asta).

Ce am apreciat însă este procedeul metaforic prin care a fost pusă în scenă (sau mai bine zis, sugerată) moartea lui Margaret.

Spuneam mai sus că, referitor la emoția transmisă, a existat o unică excepție și am în vedere ultimul episod (”Sleep, Dearie, sleep”), care de fapt reprezintă un duios rămas-bun de la Regină. O însoțim în Westminster Abbey, unde reflectează asupra vieții sale și, după un afectuos - și plin de simbolism - intermezzo cu Philip, își vizualizează sicriul și, în acordurile cântecului ”Sleep, Dearie, sleep”, părăsește somptuoasa catedrală.
Ceea ce face ca momentul să fie cu atât mai încărcat de emoție este faptul că acest cântec a fost interpretat în realitate, la funeraliile Reginei, de către interpretul ei personal la cimpoi - maiorul Paul Burns.
Momentele de introspecție ale Reginei sunt subliniate de apariția ”versiunilor” ei mai tinere, interpretate de Claire Foy și Olivia Colman (interpretele din sezoanele 1 și 2, respectiv 3 și 4). Ele apar în principal pentru a marca frământările legate de o eventuală abdicare. Și, cu toate că nu cred niciun moment că Regina a luat în calcul asemenea eventualitate, felul în care a fost conceput și realizat momentul mi se pare extraordinar. Iar apariția dragei mele Olivia Colman, așa scurtă cum a fost, a constituit un nesperat bonus de care m-am bucurat mult 🙂.

Foarte semnificativ mi s-a părut și momentul cu Philip. Cu tot tumultul pe care l-au trăit împreună, în moarte ca și în viață, cei doi sunt împreună. Până la sfârșitul veacurilor.

Consider că reușita absolut remarcabilă a acestui ultim episod este faptul că transmite foarte bine faptul că, odată cu moartea Reginei Elizabeth, se încheie o eră și ceea ce a împlinit ea este inegalabil și irepetabil.
Din punctul meu de vedere, ultimul episod a salvat întregul sezon de la eșec, fiind un demn exponent al cunoscutului dicton ”finis coronat opus”.

Dincolo de sincopele din ultimele două sezoane, ”The Crown” rămâne un serial fabulos, pe care îl recomand oricând și care oferă o suită de perspective pe care altminteri probabil că nu ne-am fi gândit niciodată să le contemplăm.