Despre femei la sala de fitness

Se împlinesc în curând opt luni de când facem sport relativ constant (mergem la sală pe cât de regulat putem, de trei ori pe săptămână până să dea frigul, de două ori de când s-a răcit vremea. E mai greu cu mobilizarea când vii rebegit de pe drumuri, deh). În fine, nu despre experiența asta vreau să vă povestesc - poate altădată - ci despre un tipar de comportament pe care l-am remarcat la foarte multe surate...

Să începem, de exemplu, cu vestiarul. Trecem peste un oarecare șoc pe care l-am avut inițial când am constatat ce lejer și lipsite de orice inhibiții se preumblă domnișoarele și doamnele ”la nudul gol” vorba ceea, prin vestiar. Adică preferă să țină prosopul în mână și nu să se înfășoare în el, ca să mă-nțelegeți. Pe undeva admir încrederea în sine, pe de alta nu înțeleg de ce-ai defila goală pușcă în fața unor străine când ți-ar fi foarte ușor să n-o faci... Da-n sfârșit, fiecare le știe pe-ale ei. Îmi văd de treabă, nu mă holbez la nimeni și pace bună.
Ce mă agasează însă e faptul că foarte multe dintre ele nu au niciun pic de considerație pentru restul lumii. Sunt doar câteva bănci disponibile și le umplu imediat întinzând pe ele prosoape, rucsacuri, hainele de schimb, șampoane, geluri de duș, loțiuni de corp și alte efecte personale. Ăstimp tu te înghesui pe-un colț de bancă, atentă să nu atingi lucrurile doamnelor care s-au lansat în discuții (de multe ori dezbrăcate aproape complet) și nici lucrurile nu și le adună la un loc...
Duminică m-am enervat rău. Făceam exact ca-n exemplul de mai sus - mă-nghesuisem într-un colț, ca să nu dau peste mimoza care se lățise pe toată banca și periodic scotea lucruri din dulăpior, trântindu-le tot pe bancă, unde oricum erau destule - când m-am pomenit că-mi trage una peste cap. Își punea hanoracul și dădea din mâini ca o caracatiță care-a băut terebentină.
- Vai, mă scuzați, mă îmbrac.
”Da, văd că te îmbraci. De fapt nu doar văd, tocmai am simțit pe propriul cap. Și mai văd și că ți-ai cumpărat bancă” 😠😠😠.
L-am întrebat pe om dacă și la băieți e la fel. Se fâțâie de colo-colo cu dânsa-n vânt? Nu, zice, își pun un prosop în jurul taliei. Ocupă toată banca și se-ntind la sporovăială? Neah, toată lumea se mișcă repede, fiecare are două-trei chestii, țac-pac. Voilà! Ce-o fi așa dificil?

În sala de sport propriu-zisă situația este diferită, dar numai în unele privințe. Pasămite există trei tipuri de aparate: 12 aparate electronice unde te autentifici cu brățara personală, care compun circuitul de training EGYM;  faci câte un minut la fiecare și treci la următorul, deci o repriză de 12 minute pe care o reiei după o scurtă pauză. Cei mai mulți fac câte două reprize, inclusiv noi, deși se pot face oricâte; dar dacă le faci cum trebuie și vrei să mai ai energie și pentru cardio după, te rezumi la două sesiuni. Principiul este ca fiecare persoană să elibereze aparatul după ce-și face exercițiul de un minut, așadar să parcurgă succesiv toate cele 12 aparate, pentru a nu face pe nimeni să aștepte.
Alte șase aparate sunt din aceeași categorie (tot electronice și cu autentificare), dar nu fac parte din ciclul de 12; aici poți face în principiu câte reprize dorești. E doar o regulă nescrisă care spune că după două repetări eliberezi aparatul pentru a-i da ocazia și altcuiva să-l folosească.
Și mai există și aparatele mecanice, unde nu ne-am aventurat încă.

La cele 12 aparate aflate în ciclu funcționează destul de bine. Se mai întâmplă uneori să fie careva din categoria ”nu-mi pasă, eu fac cât am chef”, dar foarte rar. Când a fost cazul, ne-am mutat la aparatul similar de pe un alt șir, liber în momentul respectiv (sunt mai multe șiruri a câte 12 aparate). 
La celelalte șase însă, e bai. Cam de fiecare dată se găsește cineva care să facă 3-4 repetări, iar între ele își verifică telefonul, chat-uiește, fără să-i pese că mai sunt oameni care ar dori să se antreneze pe aparatul respectiv.
Eh, în 8 cazuri din 10 acel cineva este o femeie. Și nu vă spun cât mă poate enerva chestia asta. Ca să nu mai zic de variațiunea în care dai să te duci la un alt aparat (liber) și duduia care tocmai a isprăvit de butonat pe telefon în timp ce ține un aparat ocupat susură din buzițe ”ah, vă rog să nu începeți acolo, că eu mai fac aici un ciclu și apoi trec la aparatul acela, mereu le fac unul după altul!” 🤨.
Rar de tot se întâmplă să fie un bărbat care face de-astea. De cele mai multe ori sunt femei, și nu tocmai tinere, ci la un 40+, adică de la care te-ai aștepta la un pic mai multă considerație (sau respect, sau înțelepciune, sau nici nu știu cum să-i zic).
Dacă sunt două tipe care se cunosc, te-ai tuns. Vor sporovăi în loc să lucreze, ocupând inutil aparatele. În cazul în care le vede vreunul dintre antrenorii permanent prezenți în sală, vor fi rugate să-și revizuiască atitudinea; dar nici ei nu sunt mereu pe fază și noi nu suntem genul care să mergem să pârâm. Facem apel la bunul simț, dar uneori la fel de eficient am putea vorbi cu pereții.

Dincolo de toate astea însă, noi îi dăm înainte. Ca să fiu sinceră omul meu e mult mai motivat decât mine și din fericire mă țin după el, că altminteri... 🙄.