Cărți și seriale de dată recentă

Chiar dacă weekend-ul e ca și dus acum când scriu (nu că v-aș spune o noutate, dar na, să-ncepem în stil bacovian 😁), m-am gândit că aș putea face o mică retrospectivă a ceea ce am citit în ultima vreme, precum și a serialelor începute, terminate sau lăsate-n aer (c-a fost și unul de ăsta). 

Cărțile din ultima vreme

”Orașul Borcanelor”, de Arnaldur Indridason - un nordic noir început cu mari așteptări (mai ales după ce-am aflat că fusese distins cu premiul Nordic Crime Novel Award). Și chiar dacă subiectul este unul foarte promițător, orașul fiind de fapt un laborator misterios unde se păstrează organe prelevate pentru cercetare genetică, părerea mea este că autorul nu a ”împins” lucrurile suficient de departe. Tema este deosebit de generoasă și ar fi putut fi exploatată mult mai bine. Nici inspectorul Erlendur nu mi s-a părut un personaj din cale-afară de convingător.

”Labirintul Diavolului”, de John Saul. Am o veche slăbiciune pentru acest autor, deși se-nscrie cu succes la categoria ”chewing gum for the brain”. Cartea asta nu face excepție, dar mi-a plăcut, în ciuda subiectului terifiant (posesiunea demonică). Nu e însă genul de poveste care să te pună pe gânduri și nici vreo morală nu are (unii preoți nu sunt ce par a fi și Papa are interese nu doar spirituale, ci și unele cât se poate de materiale, quel surpriz 🙄), iar pentru cineva care-a văzut filmul ”Exorcizarea lui Emily Rose”, inspirat din realitate și unde se abordează cazul lui Anneliese Michel - singurul caz de posesiune demonică recunoscut de Vatican - romanul lui John Saul e pistol cu apă.
(Off topic: nu știu dacă v-am mai zis - după ce-am văzut filmul ăsta, cu mulți ani în urmă, eu și jupânul ne-am pus la capul patului absolut toate icoanele și cruciulițele pe care le-aveam prin casă. Nu am cuvinte să vă descriu cum e realizat și ce groază te cuprinde urmărindu-l. Mai ales dacă te uiți seara, ca noi 😬).
Revenind - am citit absolut toate cărțile lui Saul pe care le-am găsit și știu că voi citi tot ce va mai scrie. Am și eu ne-profunzimile mele, ca să zic așa 😃.

”Piatră, Hârtie, Foarfecă”, de Alice Feeney a fost o revelație. Nici nu mai știu ce-mi venise de m-am apucat de ea, dar cu greu o lăsam din mână. Titlul face referire la o metodă de tragere la sorți în care se fac anumite gesturi cu mâna, pentru a determina cine a câștigat. Doi soți, a căror căsnicie traversează o criză profundă, petrec un weekend în Scoția, în încercarea de a-și salva mariajul.
Numai că unul dintre ei minte și absolut nimic nu e ceea ce pare. Din perspectiva cititorului, cu toate că te crezi pregătit pentru marele twist din final, nu ești. Absolut deloc nu ești, chiar dacă autoarea a presărat pe drum câteva indicii.

”O Mână de Oase”, de Stephen King. Marele, unicul, inegalabilul și irepetabilul Stephen King. Nu am terminat-o încă, dar este acel gen de carte care te face să regreți că trebuie să te duci la culcare. Am parcurs aproximativ un sfert din ea până acum și dincolo de intriga în sine, cu elementele ei terifiante inclusiv, este în primul rând o poveste despre oameni. Despre un văduv care descoperă că poate nu și-a cunoscut soția atât de bine precum credea și, încercând să soluționeze o criză personală majoră, se confruntă cu niște fenomene paranormale. Despre un bogătaș mizantrop, care vrea să obțină custodia nepoatei. Despre o tânără care încearcă să-și protejeze copilul. Și despre niște magneți de frigider care se aranjează singuri, transmițând diferite mesaje (🤨).
Ceva-mi spune că despre cartea asta vom mai povesti.

Seriale începute, isprăvite și / sau abandonate

Am reluat ”Emily in Paris” și am terminat cele trei sezoane disponibile la ora actuală. Continuă să-mi placă povestea tinerei specialiste în Marketing ajunse din Chicago în Orașul Luminilor, deși găsesc oarecum tras de păr faptul că se scot permanent în evidență cele mai enervante clișee despre francezi. Însă ca serial de weekend (girl stuff, fiindcă nu-mi pot închipui un bărbat uitându-se la așa ceva), e simpatic și foarte potrivit. Mi se pare normal, ca non-vorbitor de franceză, să confunzi Champignons cu Champagne. Tot cu ”champ” începe și unul și altul,  silvuple 🤣🤣🤣.

”Peaky Blinders” nu ne-a prins, în ciuda recenziilor elogioase și ale recomandărilor. Am urmărit primul episod și n-am simțit absolut deloc dorința de a-l începe pe următorul. Probabilitatea să-l reluăm vreodată mi se pare destul de redusă. Știu că e foarte aclamat, dar na, de gustibus.

Cel de-al cincilea sezon din ”Fargo” ne-a lăsat cam meh. De-nceput începuse bine, dar în final n-a livrat ceea ce promisese. Comparativ cu primele trei (că de-al patrulea nu ne mai amintim prea bine) a fost slab și-a avut multe gafe, considerăm noi. Părere pe care publicul din străinătate nu pare să o împărtășească, sezonul fiind notat cu 8.9 pe IMDB (și acolo notele chiar sunt date pe bune, adică poți să te încrezi în ceea ce reflectă). L-am urmărit integral, dar nu ne-a captivat nici pe departe ca precedentele.

Există și un serial pe care-l devorăm, efectiv: ”Gomorrah”, inspirat de cartea cu același nume de Roberto Saviano. V-am povestit acum niște ani buni despre ea (în retrospect, constat că nu m-am ținut de cuvânt; am vizitat Napoli, și bine-am făcut 🙂). Este foarte dur și cumplit de realist. Lumea aceea există cu adevărat, ceea ce-l face să fie înspăimântător. Dar e fabulos de bine realizat și despre el voi scrie cu siguranță într-o postare separată, după ce-l vom fi terminat (în prezent suntem la sezonul al doilea, din cele patru disponibile și cu greu ne desprindem. Practic, fiecare episod îl ”cheamă” pe următorul).

Pfff, dacă mâine n-ar fi luni, cred c-aș sta cu domnul Stephen King la povești până dimineață. Asta sună cam ciudat, acum că mă gândesc 😆.