Rătăciți în lumea bogaților

Pălăvrăgeam cu omul meu zilele trecute despre niște vacanțe vechi, iar printre altele ne-am adus aminte de cele două săptămâni petrecute în toamna lui 2012 pe Coasta de Azur, într-un context pentru noi inedit. La vremea respectivă a fost un prilej foarte bun nu numai pentru a vedea acea splendidă parte a lumii, ci și de a trage cu ochiul în lumea celor cu adevărat bogați. Suficient pentru a ne da seama că nu aparținem de acea lume și nu ne vom regăsi niciodată cu adevărat în ea.

Ceea ce nu înseamnă că nu a fost o experiență fabuloasă; cu siguranță a fost, și pe alocuri chiar amuzantă. Cel mai bine a rezumat omul meu: practic, am fost ca Leonardo DiCaprio pe Titanic 😀. Ne-am fâțâit printre oameni bogați și-am avut parte de multe dintre experiențele lor, deși comparativ cu ei noi eram fiii ploii.

Cum de-a fost posibil asta - verișoara mea, care este medic în Statele Unite, ne-a invitat în această vacanță. Știa că nu ne-o permitem, așadar ne-a făcut-o cadou integral. Și pentru că a vrut să fie ceva cu totul aparte, iar fiind extrasezon prețurile erau oarecum mai rezonabile, a rezervat camere la unele dintre cele mai luxoase hoteluri de pe Coasta de Azur.

⭐ Carlton (Cannes)
Aici a fost prima oprire și ne-am dat cu firma-n cap de cum am sosit, practic. Verișoara mea și soțul ei sosiseră de două zile deja, consemnul fiind că ne întâlnim în lobby.
Ajungem noi dară, ne uităm mesmerizați și portarul în uniformă ne iese înainte, tot numai o amabilitate.
- Madame, Monsieur, welcome to Carlton, ne permiteți să vă ducem bagajele în camera dumneavoastră?
- Vă mulțumim, domnule, nu va fi necesar, am zis noi politicoși, fără să realizăm cât de peizani fuseserăm la faza asta.
D'ohhh! Eticheta cerea să fim de acord să ni se ducă bagajele în cameră și să-i dăm băiatului respectiv un bacșiș. Dar ca să știi asta, trebuie să mai fi fost în astfel de locații, trebuie să știi să fii bogat. Noi habar n-aveam pe atunci, după cum n-am fi știut nici cât se dă în contextul ăsta.

Poze din cameră n-am făcut (în niciunul dintre hoteluri) și nu-mi aduc aminte de ce. Se poate să fi considerat că, ”neaparținând” acelui loc, nu are rost să facem poze. Dar pe de altă parte nu rețin să fi fost ceva aparte la camerele respective; locația în sine era impozantă, nu încăperile.
Dar ca să ilustrez textul, am ales totuși niște poze reprezentative.

(Hai că nu-mi stătea rău nici blondă, însă aveam cu 12 ani mai puțin, ce-i drept 😏).

Nici a doua zi dimineață nu ne-am dezmințit; pasămite micul dejun nu era inclus în prețul camerei și când am coborât, un valet ne-a salutat politicos și ne-a indicat sala de mic dejun. Ne-am uitat la lista de prețuri afișată la intrare și ne-am dezumflat rapid: 39,00 de euro de persoană cel mai simplu meniu, care includea clasicii croissants (normal, eram în Franța), gem, unt, suc de portocale și o cafea. Aromele care veneau din sală erau înnebunitoare, dar cine-și permitea prețurile alea? Nici azi n-am da atâția bani pe un mic dejun atât de frugal.

Am ieșit cât de demni am putut, am luat o cafea to go de la un chioșc de pe stradă și-am băut-o pe malul Mediteranei. Și-a fost excelentă.
”Oare ce-o fi crezut valetul despre noi?”, ne-am întrebat, hotărând că nu ne pasă.
După cum am constatat, valetul ne luase la ochi; peste vreo două zile, întâlnindu-l pe omul meu în lift, l-a întrebat dacă el chiar este cazat în hotel. Bărbatu-meu, foarte relaxat, a zis că da, camera numărul cutare, vrea să-i arate cartela? N-a vrut.
Când mi-a povestit, am regretat profund că nu m-a nimerit pe mine cu întrebarea. Cum să-ți permiți să chestionezi pe cineva de maniera asta, arăta ca un cerșetor sau care era problema?  Cât sunt eu de reținută, cred c-aș fi făcut un scandal de ne-ar fi upgradat la ”The Grace Kelly Suite” numai să-mi închidă gura 😠.
Păstrez însă, de la ei, un suvenir prețios. Aveam o carte cu mine și când plecam din cameră o lăsam deschisă cu fața în jos, că nu aveam semn de carte. Hotelul se gândise însă și la asta, așa că într-o zi am găsit cartea închisă, dar cu acest semn pus de cameristă la pagina unde rămăsesem:

Folosesc acest semn de carte și-n ziua de azi. Cum spune jupânul, asta e cea mai autentică dovadă că am stat la Carlton, fiindcă altfel nu aș fi avut de unde să-l procur 😀.

⭐ Monaco
Aici n-am stat la hotel, dar ne-am dus la cazinou și-am jucat zece euro în total (câte cinci de fiecare), contemplând domnii în smoching și doamnele în rochii de seară care intrau în încăperi separate, unde se juca pe mize considerabile.

(Nu mai știu unde eram în imaginea din dreapta, dar trebuie să fi fost în ceva hotel de mega-mofturi, cum sunt toate în Monaco, de altfel. Noi n-aveam niciun stres. DiCaprio pe Titanic, după cum spuneam 😂😂😂).

⭐ Palais De La Méditerranée (Nisa)
Încep direct prin a spune că, spre deosebire de Carlton, aici chiar am fost permanent tratați cu respect și considerație. Tot hotel de lux era, tot nu am lăsat să ni se care bagajele și nici aici nu am luat micul dejun (nu mai rețin cât costa, însă tot prea mult pentru posibilitățile noastre). Dar atitudinea personalului a fost impecabilă.
Am coborât și la piscină, respectiv saună și a fost o experiență de care ne amintim cu plăcere. Ce să vezi, nicăieri nu s-a uitat nimeni strâmb la noi. Per total aveam o senzație că suntem într-un loc pe care în alt context nu ni l-am fi permis, cu oameni foarte bogați, care însă nu au uitat să fie oameni.

Dar hotelul nu a fost un exemplu singular; peste tot în Nisa ne-am simțit tratați ca oameni, pe când în Cannes... aveau nasul atât de sus că le ningea în creier. Ne-am îndrăgostit de acest oraș splendid, care ne-a primit cu ospitalitate și ne-am simțit extraordinar de bine. Într-o zi, vom reveni aici.

⭐ Hotel Negresco (tot Nisa)
Aici nu am avut cazare, dar auziserăm atât de multe povești despre interiorul cu totul deosebit, că am vrut măcar să bem o cafea. Ceea ce am și făcut.

Și de aici rețin că toată lumea s-a purtat foarte politicos, deși nu am luat decât o cafea și câteva croissants.

A fost o experiență deosebită și sunt recunoscătoare că am avut parte de așa ceva, dar cu mintea de azi nu știu cum am proceda. Ne-am lua o cameră la Ritz sau la Waldorf Astoria? Parcă nu cred. Nu e lumea noastră, nu suntem și nu știm să ne purtăm ca niște oameni cu adevărat bogați, ne lipsește acel usage du monde, cum se spune și cred că ne simțim bine în locații mai... telurice.