vineri, 30 noiembrie 2012

Existențială :D


Atâta rău dacă nu încep să ajung la concluzia că-s pe-alături cu drumul. Nu se poate ca atâția oameni din jurul meu să se înșele și eu să am dreptate. Cred c-am pățit ca-n bancul cu șoferul care aude un anunț la radio, potrivit căruia un nebun circulă pe contrasens și protestează: "cum adică, numai unul?!  Sute!".

Sâmburele, ca să zic așa, al acestui post este îndemnul pe care mi l-a adresat o cunoștință devenită mămică în urmă cu vreo câteva luni. "Fă, dragă, un bebe! Habar n-ai ce realizare înseamnă! Eu sunt așa de fericită când face așa și gesticulează altminteri și râgâie nu știu cum...".
Și tot așa in continuare, avea un debit demn de fluviul Amazon.

Ca să fiu mai clară, este vorba despre felul în care înțeleg să reacționez atunci când am câte-o bucurie sau o realizare personală.  Cel mai adesea eu nu spun aproape nimănui (afară de doi-trei prieteni foarte apropiați și de familie). Nu pun poze pe Facebook de prin excursiile pe unde-am fost. Nu povestesc decât dacă sunt întrebată în mod expres. E drept, poze și povești au fost și vor fi pe blog, însă aici e altceva: cei care vin, se numește că vor să citească despre subiectele respective, nu sunt nevoiți să asculte pentru că noblesse oblige, nici să vizioneze și nici să încuviințeze diplomatic :D

Nu-i înțeleg pe cei care le povestesc de locurile exotice prin care s-au preumblat, amicilor despre care știu că n-au fost decât poate cel mult în Bulgaria. Nu-i înțeleg nici pe cei care le povestesc despre relația lor fericită prietenilor despre care știu că au nemulțumiri în viața de cuplu sau că sunt singuri la momentul respectiv. Și aș mai putea da exemple, dar s-a înțeles ideea. 

Dezbătând însă problema cu niște cunoscuți, aceștia au fost consternați de atitudinea mea. Cum adică, de ce să nu spui? De ce să nu te lauzi? Ce, ai dat cuiva în cap? E vina ta că X n-are cutare și cutare?

Eu nu consider că se pune problema așa. Pur și simplu, nu văd de ce-ar trebui să-mi pun entuziasmul pe toate gardurile și mă pun întotdeauna în pielea celorlalți. Oare lor le-o cădea bine ce îndrug eu acolo? Oare nu tânjesc și ei? Oare nu le sădesc niște amărăciune în suflet? Cum adică, nu mă pot bucura la fel de mult dacă sunt ceva mai reținută?

Nu știu care dintre părți are dreptate, ceea ce știu este că, foarte probabil, nu mă voi schimba niciodată în privința asta. Prin urmare, mă preocupă să aflu dacă sunt sau nu într-o ureche :D

12 comentarii:

  1. Prietenii sunt acei oameni care-mi sunt alaturi si ma iubesc cu bani sau fara bani, cu iaht sau fara iaht, cu avion sau fara avion, cu vacante in BoraBora sau la Cuca Macaii.
    De restul nu am nevoie.
    Nu pot si nu veau sa fiu ipocrit si sa-i spun unui prieten ca am fost in vacanta la Eforie, cu chiu cu vai, daca eu am fost pe Coasta de Azur (si el stie bine asta, pentru ca-mi este prieten).
    De restul ma lipsesc.
    Incearca sa te gandesti mai mult la tine, pentru ca nimeni n-o va face niciodata. Poate doar mama, tata si (eventual) sotul.
    Spunandu-le celorlalti doar ce vor sa auda, aratandu-le doar ce vor sa vada, nu-i protejezi. Le creezi doar impresia ca toata lumea e la fel, ca e ok asa si ca mai mult de atat nu se poate.

    Vlada

    P.S. - Vlada e nume sarbesc :D

    RăspundețiȘtergere
  2. Si eu sunt destul de discreta, am cateva prietene bune care stiu si bunele si relele mele. In rest, vorbesc doar daca sunt intrebata, antrenata in vreo discutie. Deci, nu esti singura cu atitudinea asta :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu esti intr-o ureche, esti perfect normala, dar lumea asta a inceput sa fie ciudata rau. Si eu ma gandesc cat de aiurea trebuie sa fie sa te lauzi cu vacante prin locuri exotice, cand cel cu care povestesti a strans banuti un an intreg ca sa-si permita o vacanta la mare, de exemplu. Stii ce-i cel mai trist, ca majoritatea se lauda cu lucruri materiale (vacante, masini, locuinte, haine, bijuterii, etc). Intelectul nu prea mai conteaza. Sau cel putin n-au auzit pe nimeni inca sa se laude ca a castigat un premiu la vreo conferinta stiintifica.

    RăspundețiȘtergere
  4. Fara intentia de a supara antevorbitoarele, ma revolt! Cum adica sa fiu discreta? Sezonul vacantelor, imi fac bagajul si amica amarata, care abia a adunat bani de o vacanta la Costinesti, ma intreaba unde imi fac concediul? Si eu ce raspund? Ca ma duc la tara la bunica, sa strang fân, daca eu ma duc in Malaezia?
    Sau schimb subiectul brusc si ma laud cu ultimul tratat de filozofie, citit in timp record?
    Daca e prietena mea si ma intreaba, inseamna ca stie ce si cat imi pot permite, de ce-as da-o dupa cires?
    N-are legatura una cu alta, nu scriu afise pe stalpi, unde si cat m-a costat vacanta, nici nu-mi pun status pe Facebook, dar nici n-o sa ma simt prost doar pentru ca altii nu-si permit. Ce vina am eu, pana la urma?

    RăspundețiȘtergere
  5. @carmen: nici vorba de suparare, dar sa ne intelegem: am spus ca prietenii-mi stiu si bunele si relele... eu ma refeream la faptul ca, daca ma intalnesc cu amici sau cunostinte cu care nu ma vad foarte des, nu ma apuc sa vorbesc neintrebata :). N-o sa spun ca am fost sa fac fanul, cand eu de fapt am fost in Italia; sau viceversa :))

    RăspundețiȘtergere
  6. @Vlada, principial ai dreptate; totuși, parcă nu aș numi asta ipocrizie... adică, personal atribui altă semnificație termenului. E adevărat că, dacă îi prezint interlocutorului o versiune denaturată a realității, poate fi interpretat ca ipocrizie, indiferent ce motive au stat la baza deciziei mele. Pe de altă parte însă, intențiile fiind dintre cele mai bune (în opinia mea), aș exclude ipocrizia.
    În ceea ce privește numele... da, știu :D

    @Thea, tot e bine că nu-s singura, dar cred că, totuși, sunt nițel exagerată. Cu două luni în urmă am fost pe Coasta de Azur și extrem de puțini sunt aceia care știu asta; am preferat să spun că am fost în Franța și atât. Mi se pare, nu știu.... ciudat :-S

    @Adi si Alexandra, mai întâi, bine ai venit! :) Îmi cazi tare bine, eu văd lucrurile exact la fel. Adică, nu înțeleg.... dacă țin pentru mine, ce are? Sau ce n-are? Mă bucur mai puțin? Îmi priește mai puțin?

    @Carmen, într-un fel, tocmai ți-am răspuns :D Nu e vorba de avut vreo vină și nici de fân, for that matter :)) Poate sunt eu aia *greșită*; admit că uneori chiar exagerez, de parcă aș fi dat cuiva în cap sau aș fi jefuit o bancă :))
    PS: speaking of which, ai fost vreodată la fân? :D

    RăspundețiȘtergere
  7. Am fost, dea...dar asta e irelevant, in context (nu ma mai duc cat traiesc, am avut huspa de-aia de paie si in chilotele si tu stii cum te mananca?!), ideea e ca nu pricep de ce te-ai ascunde. Ca sa ce? Sa nu ranesti sentimentele cui? De ce s-ar simti raniti, respectivii?
    Daca te duci sa-ti fluturi reusitele( fie vacante exotice, o masina noua, sau un premiu la conferinte), da, e porcesc, dar daca oamenii intreaba...
    Bunul simt e apreciat, dus la extrem e luat drept blegeala. Nu te stiu bleaga! :D

    RăspundețiȘtergere
  8. Greta, bine te-am gasit.Poti sa-mi zici Ale. Citesc blogul tau de ceva timp, dar azi am tinut sa-ti raspund pentru a-ti zice ca esti perfect normala.
    Nici mie nu-mi place sa ma laud. Daca sunt intrebata, raspund discret si fara adaugiri.

    Carmen, dar nu zice nimeni sa nu-i raspunzi. Ii spui frumos unde mergi si gata. Nu e necesar sa completezi ca mergi in cea mai luxoasa statiune, la hotel de 5 stele all inclusiv, si ca a costat totul doar 7000 euro(e un exemplu doar). Si nici sa strigi in gura mare toate cele enumerate mai sus, fara sa fii intrebata. Eu, cel putin, asa vad lucrurile.:)

    RăspundețiȘtergere
  9. Pai paraca am stabilit deja, ca spun daca sunt intrebata. Daca toata afacerea a costat "o bagatela, tu..numai 7000 € " normal ca nu te-apuci sa-insiri, c-o dam in pitzipongeli.
    Dar daca esti intrebata despre pret, conditii de cazare, ce faci? Minti? Revenim la Vlada si al sau comentariu, o dam in ipocrizie, de dragul a ce?

    RăspundețiȘtergere
  10. @Carmen, nu-s bleagă, tu :D Sau mă rog, îmi place să cred că-s doar preocupată de sentimentele celorlalți și atentă la aspectul ăsta. Ok, poate prea atentă.

    @Ale, exact. Eu am spus că am fost în Franța, fără alte precizări. N-am mințit, n-am fost ipocrită, doar am dat minimul de informație. O fi exagerat din partea mea... nu știu.

    Una peste alta, chestia cu ipocrizia mă râcâie :D

    RăspundețiȘtergere
  11. io cred ca te as pocni dk mi ai zice numai la titlu general franta, io vreau sa stiu ce ai vazut, cum a fost, se merita ..... chiar dk nu am nici o sansa sa ajung acolo :))

    ps: adica io cum ma numesc ca sunt dk zic la toata lumea pa un ma duc si ce fac? adica ma laud? o fac ca sa si bage altii unghia in gat?

    te am facut fodata sa ti bagi unghia in gat? zi mi, acu e mom adevarului :d

    rox

    RăspundețiȘtergere
  12. @Rox, păcatele mele, nu :)) De fapt, nu-mi amintesc decât de-o singură persoană care-a *izbutit* chestia asta: acum câțiva ani o fostă amică, mai înstărită ca mine, îmi povestea cu lux de amănunte unde a luat ea prânzul, ce-a mâncat (chestii gen piept de pui cu sos de măr, te-miri-ce feluri de prăjituri etc).
    Asta în timp ce știa foarte bine că, la vremea respectivă, eu treceam printr-o perioadă de mare jenă financiară și aveam zile în care mă săturam din două merdenele.

    Cred că m-a marcat cumva chestia asta și de-atunci mi-am zis că eu n-o să fac așa. Îmi vine și mie să zic la lume una și alta, dar de fiecare dată îmi amintesc de asta și-mi piere cheful.

    RăspundețiȘtergere