sâmbătă, 10 noiembrie 2012

Sunt bețivul din "Micul Prinț"


Azi-dimineață pe la șase și ceva, conducând spre serviciu și ascultând ABBA (mai ales "The day before you came", pe repeat, mi se pare o piesă absolut senzațională), am realizat că poziția mea față de scrisul pe blog se aseamănă foarte bine cu povestea celebrului bețiv din romanul lui Antoine de Saint-Exupéry:

- De ce bei?
- Ca sa uit.
- Ce să uiți?
- Că mi-e ruşine.
- De ce ți-e rușine?
- Pentru că beau. 

Well, cam așa și eu: n-am mai scris pe blog pentru că nu prea m-am simțit bine, moral vorbind. Și în subsidiar, unul dintre motivele pentru care nu mi-a fost mai bine a fost că n-am scris în ultimele zile. M-ar fi ajutat cu siguranță.

Mă rog, nu e nimic ireparabil, dar all in all săptămâna asta n-a fost din cale-afară de bună. În rezumat:

  • joi am fost la dentist, unde am petrecut mai bine de două ore. Curățare profesională și trei plombe, acestea din urmă precedate de o anestezie care m-a pus în cap de-am găinat apoi toată ziua.
  • nervi puși pe bigudiuri la serviciu, în mare parte din pricina Insipidei Somnoroase, dar nu numai.
  • e frig, mi-e frig, sunt rea de frig, burnițează mocirlos, am decis că nu-mi place toamna.  În tot cazul, nu toamna de noiembrie.
  • m-am consolat tipic femeiește cu niște creme, papuci de casă cu "Hello Kitty" și o biografie a lui Mozart.
În altă ordine de idei, mi-am propus să scriu cu diacritice.  Îmi pare că textul e mai autentic și mai plăcut lecturii. Până mă obișnuiesc însă, am două mâini stângi. Apropo, știe cineva cum se fac ghilimelele pe tastatura RO? Încă nu le-am depistat, până  una-alta fac switch cu tastatura DE atunci când am nevoie de ele.  Da' undeva tot trebuie să fie...

6 comentarii:

thea spunea...

Saptamana asta s-a cam dus, deci fruntea sus pentru o saptamana noua si buna :).
Nici mie nu-mi place prea tare toamna ploioasa; in timpul saptamanii o bag in seama mai putin; dar in weekend ma cam da peste cap :). Stii ce ma ajuta pe mine? Vorbesc la telefon cu prietenele mele din Ro si-mi mai trece... :)
Numai bine!

Greta spunea...

@Thea, intr-adevăr - acum mă gândesc că și asta trebuie să fi contribuit la starea mea proastă din această săptămână lipsită de glorie: n-am mai reușit să mă sincronizez cu niciuna dintre prietenele din țară. Când eram eu disponibilă nu erau ele și invers.
Îți mulțumesc pentru gândul frumos, ți-l întorc înmiit! :)

Carmen spunea...

Mie imi place ploaia, ca e cozy :D Ce nu-mi place, e ploaia amestecata cu un vant subtirel, care se insinueaza la oase si nu te mai incalzesti neam.
Cand ploua afara si e trist, imi fac popcorn si ma uit la filme.
Asta daca nu trebuie sa iau tramvaiul sa ma duc la munca :))

Greta spunea...

@Carmen, noi am făcut azi orez cu lapte - foarte nimerit pentru vremea asta, într-adevăr.
E cel mai aiurea când trebuie să mă duc la muncă și plouă, îmi retează tot elanul :))

Camelia spunea...

Eu scriu cu diacritice de doi ani si tot n-am descoperit ghilimelele pe tastatura in roamna :)) La fel fac si eu cand imi trebuie ghilimele, schimb pe tastatura in engleza. Anunta cand le gasesti :))

Greta spunea...

@Cami, foarte tare asta :))
Bon, deci acestea fiind zise, decretez problema ghilimelelor drept o chestiune personală. Nu mă las. Ori eu, ori ele :D