Cinci lucruri pe care să nu mi le spuneţi niciodată

Cu toate că aveam pregătit un subiect pentru astăzi, faptul că m-am împiedicat de un anume link "share-uit" pe Facebook m-a determinat să amân ce-mi propusesem să scriu azi pentru zilele următoare. Subiectul abordat în materialul respectiv este actual pentru foarte multe femei din lume, şi, foarte important, este şi va fi mereu actual pentru mine. 

Nu voi  elabora pe tema "de ce mă priveşte şi pe mine articolul". Am scris pe scurt despre asta pe blog, în urmă cu mai bine de doi ani şi nu voi relua. De asemenea, precizez că mi-am permis să modific puţin unele idei din articol, pentru că nu toate mi se aplică, şi să le înlocuiesc cu unele în care m-am regăsit eu însămi. 

Înainte de a dezvolta subiectul, s-ar mai impune o paranteză: îmi plac foarte mult copiii. Mi se încălzeşte sufletul şi mi se pune un zâmbet pe toată faţa când văd un bebeluş. Am răbdare cu prichindeii, dau în mintea lor, îmi place pur şi simplu să stau şi să mă uit la ei cum se comportă în diferite situaţii. Ce nu-mi place e ceea ce-am auzit, cu diferite ocazii, de la unii părinţi. Şi, mai nou, ce mai citesc pe diferite bloguri pe unde hălăduiesc.

Acestea fiind spuse, am rugămintea să nu-mi spuneţi niciodată:

1.  "Viaţa nu are niciun sens dacă nu ai copii". Nimeni pe lume nu poate decide şi, pe cale de consecinţă, nu se poate pronunţa asupra sensului vieţii altei persoane. Mulţi o fac totuşi, cu o aroganţă pe cât de ridicolă, pe atât de agasantă şi nepoliticoasă. Sensul vieţii mele îl cunosc doar eu, şi cu siguranţă el există. Există, pentru că l-am căutat cu fervoare şi l-am recunoscut ca fiind al meu de îndată ce l-am găsit. 

2.  "Lasă, ai să vezi tu cum e când vei avea copii....". Oh da, uite unde se ascundea Oracolul din Delphi. Ghici ce: n-o să văd cum e, pentru că n-o să am. Ce-ar fi să revizuieşti niţel premisele de la care ai plecat? Nu de alta, dar sunt false. 

3. "Crezi că viaţa TA e agitată? Să vezi cum e când ai copii!" - în primul rând, mulţumesc foarte mult că-mi aduci la cunoştinţă cum e viaţa mea. Apropo, nu cred că e agitată, cred în schimb că e solicitantă, intensă, colorată şi interesantă. Şi-n al doilea rând, iar povestea cu "văzutul"? Dacă te-ai uita în gura unora, ai putea crede că ăştia mici sunt un fel de Bau-bau. Eu ştiu că un copil e o imensă bucurie, prin urmare de ce toate ameninţările astea cu văzutul?

4. "Decât să ţii un animal de casă, mai bine fă un copil" - eşti un monument de înţelepciune. Probabil că din punctul tău de vedere, între a avea o pisică sau o ţestoasă şi a face un copil nu e decât o diferenţă minoră, ţinând strict de procesul de producţie.  Nu-i aşa?

5. "Ai fi fost o mamă extraordinară" - asta mi-au spus-o doi oameni, care mă cunosc bine. Or avea sau nu dreptate, nu ştiu şi nici nu vreau să ştiu. Ce ştiu e că nu vreau să aud aşa ceva. Condiţionalul trecut e cel mai antipatic dintre toate timpurile verbale, din cauza notelor de nostalgie, de tristeţe inefabilă şi de neputinţă pe care le induce.

Recitind lista de mai sus, mă pomenesc scărpinându-mă în cap ca Moş Ion Roată. Vreau să spun.... nu mi se pare deloc că ar fi mare filozofie. Sunt nişte chestiuni elementare, până la urmă. Şi-atunci de ce le e atât de greu unora să ţină cont de ele?