Descoperind Portugalia: un alt pom lăudat degeaba și o surpriză simpatică (IX)

Am ajuns la finalul serialului care descrie vacanța noastră în Portugalia și personal am sentimente amestecate. Am recitit tot ce am scris până acum și, cu toate că am vizitat locuri frumoase și păstrez amintiri plăcute, mi se pare că a fost un concediu din care n-am luat tot ce se putea lua. Nu știu exact de ce, dar dacă ar fi să mă-ntrebați pe mine, deocamdată nu simt că mi-aș dori să revin pe tărâmul portughez în viitorul apropiat. 

Revenind la ale noastre. Unul dintre obiectivele din Porto pe care le așteptasem cu multă curiozitate este librăria Lello, despre care se spune că ar fi inspirat-o pe J.K. Rowling pentru descrierea bibliotecii de la Hogwarts.

Am trecut prin zonă pe la ora 10 dimineața, descoperind că era o incredibilă coadă și singura șansă era să faci rezervare online. Primul slot orar disponibil era peste vreo 3 ore, aia e, luat bilete și hai să ne facem de lucru între timp. Și bine am făcut, că dac-am fi rămas doar cu librăria, aș fi considerat că am pierdut o groază de timp pentru un alt pom degeaba lăudat. Fiindcă, după Sintra, aici a fost al doilea loc unde am experimentat o dezamăgire.

Biletul de intrare era cinci euro, sumă care s-ar fi dedus din preț dacă am fi cumpărat ceva. Abia așteptam să pătrund, vă spun sincer.

Mulțumesc pe-această cale claustrofobiei mele că mi-a dat un răgaz, fiindcă dacă s-ar fi găsit tocmai atunci să mă bată la cap n-aș fi rezistat nici măcar cinci minute în librărie. Spațiul este foarte limitat și în înghesuială abia reușeai să te miști de colo-colo ca să te uiți la cărți. Nu asta a fost însă problema, ci următoarele:
- Ești librărie internațională și ai 50% dintre cărți în portugheză, 30% în franceză și spaniolă și doar vreo 20%, estimativ, în engleză;
- Am vrut să îmi iau o carte de Agatha Christie, ediție de buzunar, ca amintire. “Nu avem Agatha Christie decât în spaniolă”. Ce vorbești, Franz? Este unul dintre cei mai bine vânduți autori ai tuturor timpurilor (de fapt chiar pe primul loc între femeile scriitoare) și tu nu ai nimic de ea în engleză? Asta deși te marketezi ca fiind librărie internațională?
- Nu au suvenire. As in nimic, nici măcar semne de carte. Probabil din cauza deducerii a cinci euro din preț, care ar fi făcut suvenirele prea puțin profitabile.

N-am cumpărat nimic, fiindcă nu aveam ce. Am avut răbdare, în ciuda înghesuielii, dar n-am găsit nicio carte care să mă fi interesat într-atât încât s-o cumpăr la suprapreț (cam toate cărțile aveau paginile poleite cu auriu sau argintiu, motiv pentru care s-or fi considerat îndreptățiți să le pună niște prețuri mult mai mari decât media) și oricum, mă enervasem din cauza ofertei disproporționat de mici în ceea ce privește limba engleză (iar în germană chiar n-am văzut nimic). Ne-am frăsunit pe acolo, am făcut câteva poze și am plecat.

Cred că mi se citește dezamăgirea pe față. Aici am fost, cu adevărat, decepționată. Ce tourist trap... Și după cum am aflat ulterior, nu are nicio legătură cu Harry Potter, chiar dacă autoarea a locuit vreo zece ani în Porto. Însăși J.K. Rowling a dezmințit zvonul ăsta, care cumva continuă să se propage. Vorba aia... de ce să lași adevărul să strice o poveste bună?

Adevăratul câștig al acelei zile a fost altul, și anume Centrul Portughez al Fotografiei. Nu îl aveam în plan și l-am descoperit întâmplător, în timp ce ne plimbam așteptând să treacă timpul până urma să intrăm în librărie.
La parter se afla o expoziție temporară de fotografii premiate, cu animale sălbatice în cele mai nostime ipostaze (”The Comedy Wildlife”) și însoțite de comentarii extrem de simpatice. Ne-a plăcut mult, amuzându-ne și înduioșându-ne în același timp. Avea și o foarte drăguță cabină de selfie, unde fuseseră selecționate câteva dintre imaginile pe care le văzuserăm expuse:

Am vizitat apoi restul centrului, care oferea o trecere în revistă a evoluției aparatelor de fotografiat de la apariția celui dintâi la jumătatea secolului al XIX-lea și până în zilele noastre.

Am fost și aici pe malul oceanului, dar nu am mai regăsit spectaculozitatea plajelor din apropierea Lisabonei.

Nu pot să nu menționez plimbarea cu barca pe fluviul Douro, care era inclusă în pachetul pe care-l achiziționaserăm la sosirea în Porto. A durat aproape o oră și ne-a plăcut, fiindcă prezentarea a fost bine făcută și ni s-a vorbit despre fiecare dintre podurile pe sub care treceam.

În ultima seară ne-am plimbat îndelung pe promenada Cais de Ribeira, de pe malul fluviului. În lumina aurie a sfârșitului de zi, imaginile erau spectaculoase de ambele părți ale apei.

Am stat la o terasă chiar pe malul apei, la o bere și o sangria albă (eu eram cu sangria, în caz că nu era evident 😀. A fost o premieră pentru mine și concluzionez că o prefer pe cea cu vin roșu).

Se poate spune că poveștile din vacanța portugheză se încheie aici. Ne-au rămas multe nefăcute - în principal din categoria muzeelor, dar după cum spuneam într-un episod precedent, de data asta n-a prea fost niciunul dintre noi în starea necesară. Însă nu pot spune că am vreun regret, altul decât că n-am mâncat încă și mai multe Pasteis de Nata 😂.

Va mai urma un scurt articol despre niște oameni pe care i-am întâlnit în concediu, însă va fi unul scurt și plin de năduf - motiv pentru care nu-l voi include în seria ”descoperind Portugalia”, fiindcă țara n-a avut nicio vină pentru proasta lor creștere.

Vă mulțumesc pentru că m-ați însoțit în această călătorie și sper că următoarea noastră destinație va fi una din care mă voi întoarce cu o stare de spirit mai bună și cu povești poate și mai interesante.
Adeus, Portugal! 🙂