marți, 7 mai 2013

Principii de viață bună


În timp ce mă dădeam pe Facebook mai devreme, am descoperit un link foarte interesant: o listă a unor lucruri de care merită să ne aducem aminte în permanență, de care ar fi recomandabil să ținem cont (cât mai des)  și pe care, spre binele nostru, ar trebui să le perfecționăm în fiecare clipă.

Am citit, am cugetat și la sfârșit mi-am pus mâinile în cap. 

1. Mănâncă regulat (și bine).
Fail. Mă trezesc la 4, oră la care nu "intră" decât cafeaua. Pe la 7 consum un sandviș cu șuncă de plastic, cașcaval de cauciuc și roșii de celofan. Asta în timp ce cu mâna cealaltă butonez în conturile clienților. Cadrul optim pentru digestie :D În jurul orei 12, un Muffin cu ciocolată sau vanilie. Prânzul + cina înseamnă o singură masă, pe la ora 17 sau 18.
În concluzie, singura chestie pe care o consum cu regularitate e cafeaua. Măreț, ce să zic.

2. Dormi suficient.
Fail. Trezitul la ora 4 nu poate însemna somn suficient, oricum am pune problema.  Asta dacă nu ești găină, să te culci la opt seara.  Nu sunt găină.

3) Câteodată e necesar să fii "Bitch". 
Fail. Pentru așa ceva cred că trebuie să ai un quelque chose din "fabricație". Mă străduiesc în acest sens, totuși :D

4) Ascultă mai mult și vorbește mai puțin.
Nu pot spune că-mi reușește așa cum ar fi de dorit, dar cu siguranță sunt pe drumul cel bun.

5) Nu accepta orice rahat din partea oricui.
Și asta se poate educa. Este chiar unul dintre domeniile în care experiența e cel mai bun profesor. 

6) Va fi mai bine
Mi-aș scrie propoziția asta pe 1000 de bilețele pe care să le găsesc pretutindeni și când mă aștept mai puțin, mi-aș tatua-o pe frunte, mi-aș face tricouri și sepci cu ea, aș bea-o și aș respira-o. Ca să fie foarte bine, e necesar ca mai întâi să credem că va fi mai bine. Marile călătorii încep cu pași mici.

7) Cine nu face efortul de-a fi în viața ta, nu merită să facă parte din ea. 
Așa se explică deci felul în care s-a făcut curățenie printre așa-zișii mei prieteni. Mă rog. Obiectiv vorbind, poate nici eu n-am meritat să fac parte din viața lor, fiindcă n-am depus niciun efort în direcția asta. Dar din moment ce și reciproca e valabilă, înseamnă că e un caz de win-win. 

8) Se termină o singură dată. Orice altceva se numește progres.
Meh. Asta e chestia aia cu șutul în fund și pasul înainte. Teoretic așa o fi, dar practic, uneori poate fi al naibii de greu să crezi că va fi bine.
Sau..... a se revedea punctul 6 :)

9) O cană de ceai bun rezolvă aproape orice problemă.
 ... sau te adoarme, ceea ce nu-i rău deloc. Chiar așa. După ziua de azi, mi-ar prinde foarte bine un ceai de lavandă.

10) Rămâi ferm pe poziție.
N-aș putea spune că e de dorit întotdeauna. Câteodată e necesar să te arăți flexibil. Secretul e să nu exagerezi și să ai grijă ce anume flexezi, ca să zic așa. 

11) Improvizațiile de dans solo sunt benefice pentru sănătate.
Lucru cert, fie și dacă ne gândim numai la arderea caloriilor. În tot cazul, bine că nu m-a văzut nimeni zbânțuindu-mă în fața oglinzii pe niște hore :D Aveam o coregrafie de Karate Kid la pensie. 

12)  Petrece-ți timpul cu oamenii care contează cel mai mult pentru tine.
Nu cred că sunt mulți cărora să le iasă chestia asta. Eu îmi petrec aproximativ 60 % din timp cu oameni pe care, ocazional, aș dori să-i scurtez de-un cap. Dar asta mă face să apreciez cu atât mai mult restul de 40% petrecut alături de oamenii a căror existență conferă sens și culoare vieții mele. 

Trăgând linie, cred că nu mă regăsesc nici într-un sfert din principiile enunțate mai sus. Hmmm. Nu e un bilanț prea îmbucurător.

Voi cum stați?

2 comentarii:

Unknown spunea...

1.Mănâncă regulat (și bine).
Imi propun asta in fiecare zi. Am reusit pana acum de vreo doua ori. In general mananc pe fuga pe la 10 dimineata, cu Sebi, apoi pe la 3-4 dupa-masa, tot pe fuga si tot cu puiutul, iar seara, lihnita de foame, dau iama in frigider.

2. Dormi suficient.
Pffff...n-am mai dormit un somn bun de fix 1 an 3 luni 2 saptamani si 4 zile. De obicei ma trezesc cel putin o data pe noapte ca sa-i dau apa sau lapte lui Sebi.

3) Câteodată e necesar să fii "Bitch".
Nu pot. Nu sunt construita genetic sa fiu rea.

4) Ascultă mai mult și vorbește mai puțin.
Si gandeste inainte sa vorbesti. Doamne, ce bine ar fi sa si reusesc sa fac asta.

5) Nu accepta orice rahat din partea oricui.
In general, sunt omul care intoarce si celalalt obraz. Sunt adepta zicalei cu roata,care tot se intoarce o data si o data. Pana acum a functionat, in cazul meu.

6) Va fi mai bine.
Mereu imi zic asta. Alaturi de faptul ca mai jos de pamant oricum n-ai unde sa cazi.Sunt o optimista, si rar cad in cealalta extrema.

7) Cine nu face efortul de-a fi în viața ta, nu merită să facă parte din ea.
Si in viata mea am facut doua curatenii generale. Una acum 6 ani, cand am plecat la facultate, in alt oras, si-am ramas doar cu familia aproape, iar a doua a fost acum doi ani, cand am revenit acasa. Am ramas, din nou, doar cu familia. Au fost prieteni pentru care am luptat, dar n-au mai luptat ei, asa ca am renuntat, au fost care au luptat ei, dar n-am mai vazut eu rostul, si au fost si reciproce: n-am luptat nici unul.

8) Se termină o singură dată. Orice altceva se numește progres.
Mna..aici nu stiu ce sa scriu,zau!

9) O cană de ceai bun rezolvă aproape orice problemă.
In cazul meu, o cana de cacao cu lapte. E viata mult mai roz dupa ce o beau.

10) Rămâi ferm pe poziție.
Dar doar atunci cand ai dreptate. Altfel, risti sa te faci de ras, demonstrand doar ca esti asemenea unui magar - incapatanat.

11) Improvizațiile de dans solo sunt benefice pentru sănătate.
Daca le faci in intimitatea casei tale. Altfel, cine stie ce catalogari iti aduc.

12) Petrece-ți timpul cu oamenii care contează cel mai mult pentru tine.
Iar tu contezi la fel de mult pentru ei. Altfel, e timp pierdut. Cand tu oferi, iar celorlalti nu le pasa.

Greta spunea...

@Ale, deci nici tu nu poți să fii Bitch? Uof, câteodată cred că aș avea nevoie de un training special pentru asta :))
Foarte bine ai nuanțat la punctul 12... :) Și mi-ai făcut poftă de cacao cu lapte! :))