Despre cartoful fiert sau umorul teuton

Dacă vă întrebați ce legătură e între umorul nemților și cartoful fiert,  am să vă spun că legătura constă într-o asemănare puternică între cele două :))

Cred că am mai povestit și cu alte ocazii că, din punctul meu de vedere, nemții tind în general să fie naivi și să râdă inclusiv dacă le arăți un deget sau îi gâdili în palmă. Să nu fiu înțeleasă greșit: nu-i consider deloc proști, ci exact așa cum am zis: naivi și, într-o oarecare măsură, foarte copilăroși, chiar dacă sunt oameni în toată firea și au funcții de răspundere. 

Hai să vă dau câteva exemple de cartofi fierți, pardon de umor nemțesc :D

1) Aniversarea șefei departamentului nostru, anul trecut. Brainstorming pentru cadou. Ce să fie, ce să fie. Șefii de schimb de la sortare-ambalare o cunoșteau destul de bine, drept pentru care au declarat că-și asumă ei sarcina achiziționării darului, noi numai să strângem banii. Excelent, mi-am zis eu, n-am nicio bătaie de cap, ei o cunosc, știu ce-i place și ce și-ar dori, e la marele fix. 

Vezi să nu. Ne invită femeia la un cico și-o măslină la ea acasă după serviciu, ăștia apar victorioși purtând în triumf cadoul, plănuim să ne întâlnim strategic în parcare ca să ne înființăm toți o dată: noi și corpul delict.

Chiar că delict. Frate, îi luaseră un bici. Unul pe bune, din piele neagră, cu nouă cozi. Aveam să aflu că-l procuraseră, de unde altundeva decât din sex shop. Ce-a fost în capul vostru, feciori? Pfuaii, păi în ședințe noi îi spunem Lady Black. Și ne-am gândit noi că.... ar fi cool, nostim, haha. 

Să te-apuce durerea de cap, nu alta. În afară de accesoriul cel țunțurliu îî mai cumpăraseră o plantă, pe care n-am reușit s-o identific și care, de fapt, a trecut aproape neobservată. Sărbătorita a părut destul de entuziasmată de cadou, dar încă mai sper că doar a jucat un teatru foarte convingător :D

2) Aniversarea aceleiași șefe, anul ăsta. Iar am strâns bani, de cadou urmând să se ocupe aceiași de anul trecut. Mă și gândeam că se înființează cu un set de lanțuri sado-maso și niscaiva cătușe cu țepi. N-a fost CHIAR atât de rău, dar nici cu mult mai bine: îi luaseră o mătură (porecla ei a evoluat pesemne, de la Lady Black la Vrăjitoarea). Respectiva mătură era făcută din crengi, împopoțonată cu niște motocei colorați și un clopoțel. Am cugetat că, în ideea asta, mai bine ar fi cadorisit-o cu un buzdugan :D, cugetare pe care am ținut-o pentru mine. Pe lângă neprețuita mătură, i-au mai luat și niște ceaiuri intens colorate, care cică se puteau combina, din ceai verde si ceai galben obținându-se de exemplu ceai albastru. Pam-pam! Și, de asemenea, iarăși o plantă. 

3) Cred că-i mai bine de-o lună de când Insipida Somnoroasă povestește, chicotind de fiecare dată, cum a pregătit ea friptură împănată și cum, în timp ce se opintea să insereze bucăți de costiță afumată în bucata de carne, a apărut prietenul ei la locul faptei și i-a spus: "draga mea, ai grijă ce faci, carnea are și ea sentimente!!!".

Hahahaha. Ce, n-ați râs? Nici eu :D Dar ăștia ai mei râd la fel de amuzați de fiecare dată când Insipida recapitulează aventura cărnii împănate. Ceea ce se întâmplă destul de des, credeți-mă pe cuvânt :D

Într-o notă ceva mai serioasă acum, evident că textul ăsta nu trebuie privit ca o generalizare, pentru că nu poate fi și nici nu este. Sunt convinsă că există și nemți cu un autentic simț al umorului - atâta doar că nu i-am descoperit încă... ;))