Senzații tari cu spumă de ras

Unul dintre principalele motive pentru care abia aștept Volksfest-ul (un bâlci local, desfășurat în primăvara fiecărui an și foarte asemănător cu bâlciurile la care mergeam și în țară pe vremuri) sunt ademenitoarele, pufoasele și aromatele langoși. Nu se găsesc nicăieri altundeva și în nicio altă perioadă a anului. Pot mânca două cel mult, dar se numește că mi-am atins scopul. Întotdeauna aleg varianta cea mai simplă - cu zahăr pudră - pentru că orice altceva mi se pare că le strică gustul și le ia din farmec. 

Vânzătorii sunt foarte inventivi la capitolul umpluturi, care pot fi dulci (spumă de măr, cremă de ciocolată, zahăr & scorțișoară, diferite gemuri) sau sărate (telemea cu boia de ardei iute, cremă de usturoi cu usturoi pisat, ciuperci în sos etc). Pentru mine, cum am spus, nu intră în discuție decât langoșul cu zahăr pudră.  Altceva nici nu mănânc acolo, dar, dacă tot suntem la fața locului, căscăm ochii și eventual ne dăm în vreun carusel sau altă minune.

Cel puțin așa a fost în anii trecuți. N-a fost ediție la care să nu alegem vreo comédie. Odată un montagne rousse, experiență pe care n-am de gând s-o repet din motive evidente :D Altădată un carusel cu lanțuri. Iar anul trecut, o chestie care ne promitea senzații nemaivăzute și de nimeni pomenite, respectiv un fel de mini cinematograf în 3D, unde urma să experimentăm nemaiexperimentatul. Bag seama că la vremea respectivă am omis să vă povestesc asta, drept pentru care mi-am zis s-o fac acum.

Oh well, iată cum a fost. Am primit la intrare ochelari 3D, am citit un lung panou (unde ni se explica faptul că proprietarul mașinăriei nu-și asumă responsabilitatea dacă dăm ochii peste cap în timpul spectacolului - încurajator, by all means - și se sublinia că show-ul este contraindicat femeilor gravide și persoanelor suferind de epilepsie), iar apoi ne-am instalat pe scaune. 

Panoul era împestrițat cu atâtea avertismente și "pe propria răspundere", încât totul devenise foarte intrigant (acum mă gândesc dacă n-o fi fost o strategie de marketing ceva mai neconvențională :D). După ce ne-am așezat, ne-am pus ochelarii și s-au stins luminile, pe ecran a apărut un fel de insectă enormă și suprarealistă, care ne-a adus la cunoștință că avem de dus o luptă grea cu forțele întunericului (hm), că numai împreună vom reuși (oh, dar vai) și, cel mai interesant, că vom trece prin furtuni, cataclisme naturale și incendii. Ups. 

În momentul următor, fără nici un avertisment, scaunele au început să se hâțâne sub noi, destul de tare și în toate direcțiile (chipurile zburam cu un fel de rachetă), chestie care m-a determinat să-mi fac griji pentru langoșul mâncat nu cu mult timp în urmă. "Dușmanul trimite vijelii în calea noastră!", a zbierat isteric insecta și, datorită efectului 3D, am avut senzația că-mi sare în cap. Huh. Avertismentul referitor la vijelii a fost urmat de o hâțânare și mai puternică, curentul îmi șuiera pe la urechi, iar racheta prinsese viteză tot mai mare, de mă țineam de mânerele scaunului din răsputeri. Exact când credeam că n-o să mai rezist, insecta ne-a comunicat că am învins :D și, drept răsplată, ne-a hâțânat ceva mai lent. 

Asta cel mult vreo jumătate de minut, pentru că apoi am aflat că dușmanul trimite ploi. Iar viteză, iar hâța-hâța în toate părțile, ține-te bine și... plici, plici, de undeva au început să cadă picături de apă, de ne-a făcut fleașcă. Nu, nu era iluzie, mașinăria nu era ATÂT de performantă :)) Era pur și simplu apă rece, norocul nostru că era cald afară. 

Aveam să aflăm de la insectă că am învins din nou (damn, we are good). Însă dușmanul, ați ghicit, nu se lasă. Vom trece prin foc! Asta a fost partea cea mai neplăcută dintre toate: pe ecran jucau limbi de flăcări pe care efectul 3D le aducea chiar lângă noi, în sală s-a pogorât o căldură infernală și aveam senzația că o să vomit, mai ales că ne și zgâlțâiam în tot timpul ăsta. Al naibii de creativ dușmanul, cine o fi el.  Scăpând și de asta, a urmat furtuna de zăpadă. Hai, ghiciți sub ce formă s-a manifestat? :D Spumă de ras :)) Da, cred că au deșertat o groază de tuburi în sală, pentru că pe jos se formase un strat alb, iar noi înșine eram plini de spumă când am ieșit, într-un final, afară. 

Inedit, dar cu siguranță nu o experiență pe care mi-aș dori să o repet. Motiv pentru care anul acesta, deși am ezitat în fața unui panou care mă invita să văd ceea ce ochii mei n-au mai văzut niciodată, n-am mai intrat. De curioasă eram curioasă, dar nu într-atât încât să mă (mai) expun la așa ceva. Probabil îmbătrânesc. Nu ne-am mai dat în nimic, pentru că nici nu a mai fost vreun ceva care să ne tenteze.

Dar peripeția cu foc și spumă de ras n-am s-o uit prea curând :))