(Și eu) despre Eurovision

Publicul european n-a dat curs rugăminții mele, prin urmare ne-am dus tot înainte cu Ouatu, în finala de la Malmö. Deși nu intenționam să mă uit, totuși am făcut-o - chiar dacă în același timp chibițam pe messenger cu o prietenă. 

Despre Ouatu, un pic mai la vale. Mai întâi, părerea mea despre top 3, că ăsta interesează pe toată lumea. 

Piesa câștigătoare mi-a plăcut. Nu atât de mult precum cea a Azerbaidjan-ului, pe care personal mi-aș fi dorit-o pe primul loc. Dar e o melodie agreabilă, fără note stridente, ritmată, fredonabilă, cu toate șansele de a deveni hit. Interpreta e frumoasă și delicată, pur și simplu îți face plăcere s-o privești. Vestimentația feminină, coafura și machiajul natural i-au pus în valoare frumusețea. Toate acestea, luate la un loc, s-au concretizat în faptul că anul viitor finala Eurovision se va desfășura la Copenhaga.

Locul al doilea a fost ocupat de piesa mea favorită. Respect, Azerbaidjan! După ce în  2011 au cucerit trofeul, anul acesta au obținut, metaforic vorbind, medalia de argint. Este evident că oamenii știu să facă muzică și, de asemenea, că au descoperit rețeta succesului la Eurovision. Way to go! :)

Despre Ucraina nu am o părere cristalizată, melodia practic a trecut pe lângă mine. Mi-a plăcut Norvegia, dar și mai mult mi-a plăcut Grecia, pe care aș fi văzut-o pe locul al treilea, în locul Ucrainei. Chiar și așa însă, s-a clasat pe un onorabil loc 6. 

Cât despre Ouatu al nostru.... a fost așa cum știm și cum a putut. Penibil, dacă mă întrebați pe mine. Când i-am văzut pe musculoșii ăia în budigăi ieșind de sub cearșaful roșu și făcând tumbe, m-am luat cu mâinile de cap. El a gâjâit în legea lui, schimonosindu-se și strâmbându-se de-ai fi zis că e-n chinurile facerii acolo unde și regele se duce pe jos, pardon de vorbă rușinoasă. Costumația - grotescă, deși cică Jean Paul Gaultier i-ar fi admirat-o.  Mă rog, creator de modă avangardist, cu viziuni pe măsură. Sper că măcar a pus mâna și l-a votat pe Ouatu, dacă tot i-a lăudat rochița :D

Se prea poate să greșesc, dar impresia mea este că publicul european începe să se sature de inedit, șocant și zbanghiu, caracteristici pe care tinde tot mai mult să le amendeze, întorcându-se treptat către, aș spune, valorile reale:  piese competitive, voci bune, interpreți simpatici. Exemplelor de anul acesta (Danemarca, Azerbaidjan, Norvegia șamd) le-aș alătura exemplul piesei câștigătoare de anul trecut. Ce altceva a făcut Loreen, în afară că a cântat? Nimic, dar nici n-ar fi fost necesar.  Piesa a fost reușită, vocea - bună, n-a șocat și n-a speriat pe nimeni :D.

Ai noștri se strofoacă prea mult, iar anul ăsta au izbutit-o lată. Am ciupit câteva puncte de ici, câteva de colo, să zicem săru'mâna Moldovei și Greciei, că fără ei ieșeam mult mai prost. Faptul că Italia ne-a dat doar un punct, Spania niciunul, iar Moldova doar zece (de unde aveam asigurate 12 puncte la fiecare ediție) spune multe. Poate ar trebui să-i intereseze mai puțin show-ul și mai mult calitatea piesei trimise în finală. Poate ieșim mai bine dacă șocăm mai puțin și cântăm mai mult.

Zic și eu. Voi ce părere aveți?