Meh

C-o fi Mercur retrograd, c-or fi mâncat astrele prea mult și au pântecăraie, c-o fi una, c-o fi alta... abia aștept să se termine anul ăsta.
Rațional vorbind, știu că nu e ca și cum s-ar petrece un ”switch” și noul an va rezolva ca prin minune ce-a bulibășit 2022; dar mai puțin rațional privind, cui nu i-ar plăcea să fie așa?

Și, tot din unghiul mai puțin rațional - voi ce părere aveți de prezicători/ clarvăzători șamd? N-aș avea curaj să apelez la unul, dar mi-ar plăcea să-l am. Chiar dacă se spune că nu e bine să știi dinainte, că poți influența cursul evenimentelor așa cum nu ai face-o dacă n-ai ști... câteodată ajung să-mi spun că altfel n-o să scap niciodată de frică.

Dacă aș ști că urmează bine, mă bucur și trăiesc liniștită.
Dacă aș ști că dimpotrivă, măcar încerc să mă pregătesc psihic.
Dar a nu ști e groaznic, pentru mine cel puțin. Pentru că, desigur, mă gândesc numai la rău. Cel mai mare dușman al meu? Overthinking. Poezeaua asta de mai jos a fost special pentru mine scrisă, nu se poate altfel:

Ok, evident că n-o să caut nicio Mama Omida. Până și pentru asta mi-e frică. O frică de care nu pot scăpa și pentru care și psihoterapia s-a dovedit neputincioasă. Probabil prostia mea e incurabilă.

Câteodată mă detest pentru cât de slabă sunt.

No, cam atât, că nu dau pe dinafară de coerență. Sunt obosită, secată de puteri, dezamăgită. Azi nu e bine. Nici mâine nu cred c-o să fie. Dar sper să fie anul viitor.